Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep a vorbit despre retragere la Moscova! Ce le-a spus jurnaliștilor ruși

Alex Masgras

Actualizat 22/10/2021 la 10:38 GMT+3

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Moscova, după o victorie în optimi cu Veronika Kudermetova. Astăzi, Simona Halep o va întâlni pe cea mai bună jucătoare din Grecia, Maria Sakkari.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep (19 WTA) are parte de o săptămână foarte bună la Moscova. Cea mai bună tenismenă a României s-a calificat în sferturile de finală, acolo unde o va întâlni pe Maria Sakkari (7 WTA), după ce a trecut în optimi de Veronika Kudermetova (32 WTA), scor 6-1, 7-6(4).
După victoria din optimi, Halep a fost întrebată la conferința de presă de jurnaliștii ruși dacă se gândește la retragere. Românca și-a liniștit fanii, spunând că nu se gândește la așa ceva, iar după ultimele accidentări, speră să mai prindă cel puțin două-trei sezoane.
"Nu am spus niciodată că mă retrag acum, am spus doar că am fost accidentată și că am nevoie de timp ca să mă recuperez. A fost un an aglomerat. La nivel personal a fost unul grozav. Acum mă întorc la tenis și treptat îmi regăsesc ritmul. Sper să mai joc pentru încă doi sau trei ani", a spus Simona Halep la conferința de presă.

Ce a spus Simona Halep despre Maria Sakkari înaintea partidei de astăzi

În sferturile de finală, Simona o va înfrunta pe Maria Sakkari, semifinalistă la US Open în acest an. "Am văzut-o anul acesta, a evoluat foarte bine. Încrederea ei este foarte sus. Bineînțeles că va fi o provocare enormă pentru mine, dar nu am nimic de pierdut. Văd cât de bine pot să joc mâine și îmi doresc foarte mult să fac un meci foarte bun. Indiferent de rezultat, mă bucur că sunt sănătoasă și pot juca tenis la cel mai înalt nivel", a prefațat reprezentanta României această bătălie.
Tabloul sferturilor de finală de la Moscova
Simona Halep - Maria Sakkari (în jurul orei 16:30)
Aryba Sabalenka - Ekaterina Alexandrova
Marketa Voundrousova - Anastasia Pavlyuchenkova
Anett Kontaveit - Garbine Muguruza
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo