Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, antrenament intens sub privirile lui Mouratoglou! Detaliul remarcat de un fan la Cincinnati

Irina Aldea

Publicat 16/08/2022 la 14:22 GMT+3

Simona Halep revine azi pe terenul de tenis, la turneul de la Cincinnati, după triumful de la Toronto. Campioana noastră nu a avut timp să petreacă titlul cucerit în Canada, iar azi a fost surprinsă antrenându-se la capacitate maximă în complexul turneului din Ohio.

Simona Halep & Patrick Mouratoglou. Credit foto: Casey Bray

Credit imagine: Twitter

Simona Halep a cucerit duminică marele titlu la Toronto, după o finală electrizantă disputată în compania braziliencei Beatriz Haddad Maia. Simona s-a impus cu scorul de 6-3, 2-6, 6-3 la capătul unui meci care a durat două ore și 18 minute de joc. Acum, românca e deja cu gândul la primul meci de la Cincinnati.
Campioana noastră o va întâlni pe Anastasia Potapova, care a ajuns pe tabloul principal din postura de lucky looser. Partida va avea loc în noaptea de marți spre miercuri și va începe după ora 00.00. Înainte de acest meci, Simona a putut fi urmărită de pe margine antrenându-se la capacitate maximă pentru a fi în formă la duelul cu Potapova. Un fan din SUA al româncei a fost încântat s-o vadă pe Simo pregătindu-se la Cincinnati.
CITEȘTE ȘI:

Simona Halep, urmărită îndeaproape la antrenament de Patrick Mouratoglou. Detaliul remarcat de un fan american al româncei

Un fan din SUA al româncei a fost prezent la antrenament și a remarcat un detaliu simpatic: conurile folosite de echipa Simonei la antrenament au culorile steagului României: "Simona exersează sub privirile atente ale lui Patrick. De asemenea, mi-au plăcut conurile pe care le-a avut pe teren, erau în culorile României", a scris fanul pe contul personal de Twitter, atașând și trei fotografii de la antrenamentul efectuat de Simona.
Potapova a pierdut în ultimul tur al calificărilor în fața Annei Kalinskaya, dar va juca pe tabloul principal din postura de lucky looser.Simona Halep și Anastasia Potapova s-au mai duelat de două ori în circuit până acum, în 2021, românca învingând categoric în ambele dispute. Prima a avut în 16-imile de la Melbourne Summer Set, când Simona s-a impus cu un dublu 6-4, iar cea de-a 2-a în primul tur de la Moscova, sportiva noastră câștigând atunci cu 6-1, 6-4. Dacă va trece de Potapova, Simona o va întâlni în turul secund al turneului din Ohio pe Veronika Kudermetova (20 WTA).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo