Chris Evert i-a luat apărarea Igăi Swiatek, care s-a plâns de programul încărcat: "Un subiect important"
Iga Swiatek s-a calificat aseară în semifinalele turneului de la Cincinnati, după ce a învins-o în trei seturi pe Mirra Andreeva. După meci, poloneza s-a plâns de programul extrem de aglomerat din circuit, iar Chris Evert și-a exprimat sprijinul față de liderul WTA, pe care a spus că o înțelege.
Iga Swiatek
Credit imagine: Getty Images
Iga Swiatek s-a calificat aseară în semifinalele turneului de 1000 de puncte de la Cincinnati. Poloneza, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, s-a impus în sferturi în fața Mirrei Andreeva, cu scorul de 4-6, 6-3, 7-5, la capătul unui meci care a durat două ore și 40 de minute de joc.
La finalul partidei, liderul WTA nu s-a abținut și a vorbit fără ocolișuri despre marea problemă din tenisul mondial: programul extrem de aglomerat, punctând că existența atâtor turnee nu face decât ca tenisul să fie mai puțin distractiv pentru sportivi.
"Evident, nu este decizia noastră, dar cu siguranță cred că avem prea multe turnee în sezon - nu se va termina bine și face tenisul mai puțin distractiv pentru noi. Merităm să ne odihnim un pic mai mult", a transmis Iga Swiatek, mesaj pentru care a fost criticată de Yevgeny Kafelnikov, dublu campion de Grand Slam.
Dacă rusul a comentat în termeni duri plângerea lui Swiatek, Chris Evert i-a luat apărarea polonezei. Legendara câștigătoare a 18 titluri de Grand Slam a spus că o înțelege pe Iga, atrăgând atenția asupra faptului că programul sportivilor a fost și mai încărcat în acest an, din cauza Jocurilor Olimpice.
Chris Evert, de partea Igăi Swiatek după declarațiile de la Cincinnati
"Cu siguranță pot înțelege îngrijorarea Igăi Swiatek de a juca prea multe turnee, mai ales atunci când ajungi departe în competiție în fiecare săptămână.
Ținând cont și de Jocurile Olimpice și de mult mai multă profunzime în joc, este un subiect important...", a transmis Chris Evert, pe contul ei de X.
Pentru Iga Swiatek urmează în această seară, de la ora 18:00, duelul cu Aryna Sabalenka, meci contând pentru semifinalele turneului de la Cincinnati. Învingătoarea va da în finală peste câștigătoarea duelului Jessica Pegula - Paula Badosa.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)