Eurosport
Simona Halep a prezentat un antrenament inedit, după retragerea de la Cincinnati! Remarca lui Mouratoglou
De
Publicat 18/08/2022 la 18:42 GMT+3
Simona Halep a trecut repede peste retragerea de la Cincinnati și privește către US Open, ultimul Grand Slam al anului, care va avea loc în perioada 29 august - 11 septembrie și va fi transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player. Sportiva noastră a postat un video hilar pe contul personal de Instagram, în care le-a arătat fanilor cum își dezvoltă dexteritatea printr-un exercițiu inedit.
Simona Halep
Credit imagine: Instagram
Simona Halep a avut o săptămâna de vis la Toronto, unde a cucerit al 24-lea titlu WTA din carieră, dar eforturile au costat-o. La Cincinnati, sportiva noastră a trecut greu în primul tur de Anastasia Potapova, dar apoi s-a retras înaintea dispute din turul secund cu Veronika Kudermetova.
Simona a simțit dureri la o coapsă și a preferat să nu continue turneul din Ohio, pentru a nu risca o accidentare mai serioasă înainte de US Open, marele obiectiv al sezonului de pe hardul american. Românca are timp suficient să se recupereze înaintea Grand Slam-ului de la Flushing Meadows, astfel că prestațiile sale nu ar trebui să fie influențate de problemele medicale apărute la Cincinnati.
Într-un videoclip postat pe contul persona de Instagram, sportiva noastră a demonstrat că are o stare de spirit pozitivă, prezentând un exercițiu care pare pueril, dar care o poate ajuta să-și dezvolte dexteritatea, lucru remarcat și de antrenorul său, Patrick Mouratoglou.
"M-am simțit obosită înainte de primul tur de la Cincinnati și mi-a venit în minte să fac acest exercițiu distractiv ca o încălzire pentru prima dată în viața mea. Nu-i rău... ce părere aveți?", a scris Simona pe Instagram.
"Greu de realizat! Coordonare!", a fost replica oferită de Patrick Mouratoglou într-un comentariu.
Citește și:
SIMONA HALEP POATE COBORÎ ÎN CLASAMENTUL WTA DUPĂ TURNEUL DE LA CINCINNATI
Retragerea de la Cincinnati ar putea avea urmări negative pentru Simona în privința clasamentului. Aryna Sabalena, Jessica Pegula sau Emma Răducanu o pot depași pe româncă în ierarhia mondială la următoarea actualizare de clasament, luni, pe 22 august.
Mai exact, Sabalenka, autoare a unui record negativ incredibil în 2022, are nevoie de încă un succes la Cincinnati pentru a trece peste Simona. În ceea ce le privește pe Jessica Pegula și Emma Răducanu, ele se vor întâlni în runda următoare și automat una va fi eliminată. Pegula are nevoie de semifinale pentru a o depăși pe Simona, în timp ce campioana de la US Open va fi peste reprezentanta noastră în clasamentul WTA doar dacă va triumfa la turneul din Ohio.
Pentru Simona Halep urmează câteva zile de pauză până la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, care va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player. Simona Halep nu a reușit să atingă la US Open "decât" o semifinală, în 2015, atunci când a fost eliminată în penultimul act de cea care avea să câștige marele trofeu, Flavia Pennetta.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo