Federer și-a ales meciul preferat din carieră. Nadal și Djokovic, "uitați" de Roger: "A avut de toate!"

Câștigător a 20 de titluri de Grand Slam, Roger Federer și-a amintit că acel meci cu Sampras a fost una dintre primele dăți din carieră când a plâns după victorie și a catalogat meciul drept "perfect". În optimile de finală de la Wimbledon în 2001, Federer, care avea pe atunci doar 19 ani și era cap de serie numărul 15, l-a eliminat pe Sampras cu scorul de 7-6(7), 5-7, 6-4, 6-7(2), 7-5 într-o confruntare clasică.

Sampras era numărul 1 mondial și de patru ori campion en-titre la Wimbledon și triumfase la All England Club în șapte din ultimii opt ani. Prin această victorie, Federer a ajuns pentru prima dată în sferturile de finală la Wimbledon și a fost învins de Tin Henman în patru seturi acolo, anunțând că va fi un constant pericol în sezoanele care vor urma.

Elvețianul a câștigat primul său titlu de Grand Slam la Wimbledon în 2003 și a continuat să câștige opt titluri la turneul major pe iarbă, doborând recordul lui Sampras la simplu masculin. Într-un interviu acordat revistei Vogue, Federer, care a jucat 1.526 de meciuri la profesioniști, a desemnat singura sa confruntare cu Sampras drept favorita sa din întreaga carieră.

"Nu știu data la care s-a întâmplat - nu mi s-a întipărit în creier - dar acel meci cu Sampras este meciul meu preferat din toate timpurile", a declarat fostul număr 1 mondial. "A avut de toate: era eroul meu la acea vreme, iar aceasta a fost atât prima, cât și singura mea dată când am jucat împotriva lui Sampras. A fost prima dată când am jucat pe Centre Court la Wimbledon și s-a transformat într-un meci de cinci seturi. Se întâmplau atât de multe în capul meu, erau lucruri de basm. Și nu știu dacă a fost prima sau a doua oară în cariera mea când am plâns după victorie.

Am plâns când i-am învins pe americani cu 3-1 la Cupa Davis organizată la Basel, orașul meu natal, și am reușit să ajut echipa cu trei puncte pentru a câștiga, dar nu-mi amintesc dacă asta a fost înainte sau după acel meci cu Pete - dar când m-am pus în genunchi după ce returul meu de forehand împotriva lui Sampras a aterizat în teren și toată presiunea a dispărut, am început să plâng. E suprarealist - ce se întâmpla atunci… Dar cred că Wimbledon și Sampras și Centre Court, nu știu - toate astea fac o experiență perfectă. Și atunci realizezi: 'Munca grea dă roade. Ești pe drumul cel bun'. Este o victorie importantă. A fost perfect".