Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

EXCLUSIV | Ana Bogdan, extrem de încântată după victoria de la Wimbledon: "E cel mai special turneu dintre toate"

Bianca Dumitru

Publicat 03/07/2023 la 20:22 GMT+3

Ana Bogdan s-a calificat astăzi în turul 2 la Wimbledon după ce a învins-o în două seturi pe Liudmila Samsonova, cap de serie numărul 5. După meci, românca de pe locul 57 WTA a vorbit despre acest rezultat și a spus că victoria este cu atât mai importantă cu cât a fost obținută la un turneu special pentru ea.

Ana Bogdan, prima reacție după calificarea în turul 2 la Wimbledon

Ana Bogdan a obținut astăzi calificarea în turul 2 la Wimbledon, după ce a învins-o în două seturi pe favorita nr. 15 a Grand Slam-ului londonez. Românca de pe locul 57 WTA a trecut cu 7-6 (1), 7-6 (4) de Liudmila Samsonova, după două ore și 27 de minute de joc.
picture

Așa s-a calificat Ana Bogdan în turul 2 la Wimbledon! Victorie uriașă pentru româncă

După meci, Ana Bogdan a oferit un interviu pentru Eurosport în care a vorbit despre rezultatul obținut în primul tur al competiției din Marea Britanie. Românca s-a arătat încântată de prestația sa, evidențiind dificultățile cu care s-a confruntat pe teren, mai ales din cauza vremii.
În plus, sportiva a dezvăluit cât de bine se simte la Wimbledon, spunând că acesta este turneul său favorit datorită istoriei pe care o are.
Citește și:

Ana Bogdan, prima reacție după victoria de la Wimbledon

"A fost o zi foarte frumoasă astăzi pentru mine și mă bucur mult de această victorie. Este cel mai special turneu dintre toate pentru că are o istorie în spate. Faptul că suntem toți îmbrăcați în alb, în contrast cu iarba, faptul că se joacă pe iarbă, totul are un alt aer aici și pentru mine acesta este cel mai frumos și cel mai special turneu. De aceea, mă bucur foarte mult că am reușit să merg mai departe. Îmi doresc să stau cât mai mult aici.
Am stat foarte concentrată pe fiecare punct în parte indiferent de scor, nu conta că e 5-3, 5-4. Atunci când am servit eu, condițiile erau un pic diferite și un pic ciudate pentru că ieșise soarele. Când aruncam mingea, soarele era chiar în acea direcție și nu vedeam foarte bine și acest lucru m-a incomodat să servesc așa cum servisem până în acel moment.
Dar am trecut peste acel moment, mi-am zis să rămân focusată la fiecare punct în parte, indiferent de scor, și am fost foarte determinată, mi-am dorit mult să înving și mi-am dorit să mă bucur de joc în sine.
Condițiile nu au fost ușoare astăzi pentru că a bătut vântul destul de tare și venea în rafale, nu știai din ce parte bate, trebuia să stai foarte atent, foarte, foarte focusat și să fii cumva lejer pe picioare ca să-ți poți ajusta poziția în momentul în care loveai, dar am gestionat bine toate aceste momente", a declarat Ana Bogdan, în exclusivitate pentru Eurosport.
Pentru româncă urmează, în turul 2 de la Wimbledon, duelul cu Alycia Parks, o sportivă din Statele Unite pe care nu a mai înfruntat-o până acum. Ana a spus că nu știe foarte multe despre adversara ei, dar că va pregăti meciul foarte bine alături de staff-ul său.
"Nu prea îi cunosc stilul, nu ne-am mai întâlnit până acum, nu m-am gândit la acest lucru, acum vreau să mă focusez pe recuperare, pe odihnă. Mâine voi vorbi cu antrenorul meu, vom vedea ce avem de făcut și vom pregăti acest meci", a adăugat sportiva.
Turneul de Grand Slam de la Wimbledon, programat în perioada 3 - 16 iulie, este transmis pe Eurosport și în aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo