Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Wimbledon 2023 | Ana Bogdan e în turul 2, după o victorie fabuloasă! Românca a eliminat capul de serie numărul 15

Irina Aldea

Actualizat 03/07/2023 la 16:16 GMT+3

Ana Bogdan, prima jucătoare din România care intră în concurs la Wimbledon, a obținut o victorie uimitoare în primul tur, eliminând capul de serie numărul 15, pe Liudmila Samsonova.

Wimbledon 2023 se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport & pe aplicația Eurosport

Ana Bogdan (57 WTA) s-a calificat în turul secund la Wimbledon după ce a trecut de capul de serie numărul 15, Liudmila Samsonova (15 WTA), cu scorul de 7-6 (1), 7-6 (4), la capătul unui meci care a durat două ore și 25 de minute de joc. În continuare, Ana se va duela cu americanca Alycua Parks (51 WTA) în turul 2.
Betano - Wimbledon 2023
Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO
În manșa inaugurală, primul break al partidei i-a revenit Liudmilei Samsonova (4-2), însă rusoaica nu a reușit să țină de avantaj și și-a cedat serviciul imediat. Ana Bogdan a rămas apoi foarte solidă și s-a ajuns în tiebreak, nu înainte de încă un schimb de break-uri pe finalul setului. În tiebreak, sportiva noastră a fost superioară din toate punctele de vedere, cedând un singur punct.
CITEȘTE ȘI:

Ana Bogdan e în turul secund la Wimbledon, după o victorie uluitoare cu Samsonova

Setul secund a fost ușor diferit, însă tot la tiebreak s-a decis. Ana Bogdan a obținut primul break în manșa a doua și a avut oportunitatea de a închide meciul la scorul de 5-3, însă rusoaica a revenit, trimițând manșa în tiebreak. Acolo, Ana a revenit de la 1-3 și s-a impus cu 7-4, arătând un nivel de joc foarte bun.
România le mai are pe tabloul principal de la Wimbledon pe Irina Begu (cap de serie numărul 29), care joacă în turul 1 cu Rebecca Marino, Sorana Cîrstea, care se va duela în primul tur cu Tatjana Maria, dar și pe Jaqueline Cristian, care o va înfrunta pe Lucia Bronzetti în turul inaugural.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo