Novak Djokovic a ajuns, pentru a 8-a oară în carieră, în finala de la Wimbledon. Sârbul, campion la ultimele 3 ediții ale turneului de Grand Slam de la Londra, a avut un start ratat în semifinala cu Cameron Norrie, dar apoi și-a intrat în ritm și nu i-a dat nicio șansă adversarului.
Fostul lider ATP s-a impus în 4 seturi, scor 2-6, 6-3, 6-2, 6-4, după două ore și 35 de minute de joc, și s-a calificat pentru a 32-a oară într-o finală de Grand Slam, din 68 de turnee majore jucate.
La conferința de presă de după meci, Djokovic a vorbit, printre altele, despre prezența lui Nick Kyrgios în finala de la Wimbledon. Întrebat dacă este surprins că australianul a ajuns până aici, fostul lider ATP a lăudat prestațiile jucătorului de pe locul 40 mondial, explicând că acesta s-a maturizat și a reușit să scape de lucrurile care îl distrăgeau în trecut.
US Open
Medvedev a vorbit despre interzicerea lui Djokovic la US Open! Opinia sugestivă a liderului mondial
07/08/2022 LA 09:42
În plus, Nole a punctat care sunt calitățile care îl evidențiază pe Kyrgios în circuit, în special în timpul sezonului pe iarbă.
Citește și:

Djokovic a comentat prezența lui Kyrgios în finala de la Wimbledon

"Într-un fel este o surpriză pentru că este pe locul 40 în clasamentul mondial, nu a ajuns niciodată într-o finală de Grand Slam. Așa că poate nu mulți oameni îi dădeau șanse mari să ajungă în finală.
Cred că între noi, jucătorii, știm întotdeauna cât de periculos este, în special pe iarbă, din cauza jocului său, din cauza atitudinii sale pe teren atât de încrezătoare și a faptului că este un jucător complet.
Se pare că mental este într-o stare mai bună decât cea în care era acum câțiva ani. După cum am spus, desigur, odată cu trecerea timpului, te maturizezi, te înțelegi pe tine însuți, știi ce trebuie să faci pentru a ajunge la cea mai bună stare posibilă a minții, trupului și sufletului pentru a-ți da tot ce ai mai bun. Deci, într-un fel, nici nu este surprinzător pentru mine că el este în finală.
Sincer, ca fan al tenisului, mă bucur că este în finală pentru că are atât de mult talent. Toată lumea l-a lăudat când a venit în turneu, așteptând lucruri grozave de la el.
Desigur, știm ce s-a întâmplat de-a lungul multor ani cu el din punct de vedere mental, emoțional. Pe teren și în afara terenului, erau o mulțime de lucruri diferite care îi distrăgeau atenția și nu putea obține această consistență. Dar pentru jucătorul de calitate care este, aici trebuie să fie și merită să fie", a declarat Novak Djokovic.
Finala dintre Nick Kyrgios și Novak Djokovic va avea loc duminică, de la ora 16:00 (ora României) și va fi transmisă în format LIVE TEXT & VIDEO pe Eurosport.ro.
Turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, este programat în perioada 27 iunie - 10 iulie și va fi transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Citi Open
Meci spectacol la Washington. Kyrgios a salvat cinci mingi de meci și l-a învins pe Tiafoe
06/08/2022 LA 08:27
US Open
Djokovic ar putea primi un ajutor nesperat! Congresul american cere primirea sârbului la US Open
06/08/2022 LA 07:55