de Andrei Nicolae
Tenismenul cu cele mai multe titluri de Grand Slam a avut două partide, împotriva lui Grigor Dimitrov și a lui Kamil Majchrzak. Nadal a avut probleme în fața bulgarului, în special pe serviciu, unde a comis numeroase duble greșeli, a transmis Manuel Sanchez Gomez.
Wimbledon
Surpriză uriașă la Wimbledon! Favorita numărul 2, "demolată" în turul al doilea în doar 56 de minute
ACUM 25 MINUTE
Cei doi au jucat un set și jumătate, primul fiind câștigat de Dimitrov cu 6-3, iar cel de-al doilea încheiat fără deznodământ, la scorul de 2-1 pentru bulgar. Nadal nu a reușit să își găsească ritmul, însă Francisco Roig, unul dintre antrenorii săi, a încercat să liniștească situația când a fost intervievat de jurnalistul spaniol:
"Este puțin dinamica pe care am văzut-o de câtiva ani de când venim aici. La început, este dificil pentru noi. Este o dinamică total diferită pe iarbă, nu am mai jucat turnee pe iarbă. În trecut, obișnuiam să jucăm câteva turnee pe această suprafață, dar acum venim direct aici.
Nu este prima dată când Rafa este nemulțumit de nivelul său din antrenamente și nu va fi nici ulitma. A făcut antrenamente în Mallorca pentru patru sau cinci zile, dar este o diferență când lovești o minge dintr-o poziție statică, fără să te aștepți la ceva. Este normal ca la început să fie dificil", a spus Roig, citat de welovetennis.fr.

Rafael Nadal, văzut drept unul dintre favoriți de către Medvedev

Tenismenul rus, care nu poate participa la turneul de pe iarba londoneză, și-a ales favoriții din acest an, iar Rafa este unul dintre ei. "Novak Djokovic este în continuare favoritul principal, a câștigat aici de ultimele trei ori. Desigur, Nadal poate câștiga orice turneu pe care îl joacă, dar și Berrettini joacă la un nivel înalt. Preferații mei ar fi Djokovic, Berrettini și Nadal, în această ordine", a spus Medvedev, citat de aceeași sursă.
Nadal vrea să obțină al treilea trofeu la Wimbledon. Celelalte două titluri obținute de iberic au venit în 2008, în urma unei finale de foc în fața lui Roger Federer (6-4, 6-4, 6-7, 6-7, 9-7) și în 2010, împotriva lui Tomas Berdych (6-3, 7-5, 6-4).
Turneul de la Wimbledon se desfășoară în perioada 27 iunie - 10 iulie și poate fi urmărit în direct și în exclusivitate pentru România pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
Wimbledon
Rafael Nadal nu crede că poate fi considerat contact cu Berrettini: "Ne-am antrenat în aer liber"
ACUM 3 ORE
Wimbledon
S-au aliniat planetele pentru Nadal, la Wimbledon? Drumul spre finală, liber pentru "Matador"
ACUM 4 ORE