Stefanos Tsitsipas a vorbit despre cearta cu Nick Kyrgios, la trei ani de la acel incident! "Am înnebunit complet"

În turul trei al ediție din 2022 de la Wimbledon, Nick Kyrgios l-a învins pe Stefanos Tsitsipas, la finalul unui meci marcat de o tensiune incredibilă. Acum, grecul a vorbit despre acea partidă și a spus că australianul l-a scos din sărite, punctând că niciodată nu și-a pierdut concentrarea așa cum a făcut-o atunci.

Stefans Tsitsipas în meciul cu Nick Kyrgios (2022)

Credit imagine: Getty Images

În 2022, Nick Kyrgios reușea cea mai bună performanță a carierei într-un turneu de Grand Slam. Rând pe rând, australianul i-a învins pe Paul Jubb (3--2), Filip Krajinovic (3-0), Stefanos Tsitsipas (3-1), Brandon Nakashima (3-2) și Cristian Garin (3-0), ajungând în semifinale, unde a beneficat de abandonul lui Rafael Nadal, astfel devenind adversarul lui Novak Djokovic în finală.
Deși a început mai bine partida, câștigând primul set, Kyrgios a ratat în cele din urmă șansa de a pune mâna pe un trofeu de Grand Slam, pierzând întâlnirea cu scorul de 1-3.
Cel mai tensionat meci al acelei ediții de Wimbledon s-a consumat în turul al 3-lea, Nick Kyrgios eliminându-l pe favoritul numărul patru Stefanos Tsitsipas, scor 6-7 (2), 6-4, 6-3, 7-6 (7) la finalul a peste trei ore de joc.
Acum, la trei ani de la acea partidă, care cu ușurință poate fi considerată una dintre cele mai controversate ale ultimilor ani, Stefanos Tsitsipas a povestit cum și-a pierdut cumpătul, recunoscând că niciodată nu a fost atât de nervos pe teren ca atunci.
În plus, sportivul din Grecia a spus că înainte de meci a avut febră, iar provocările controversatului australian i-au alimentat starea de frustrare.
"A fost o după-amiază foarte dificilă, Kyrgios a reușit să provoace în mine sentimente mult mai puternice decât anticipam. Am înnebunit complet, nu mai experimentasem niciodată așa ceva pe teren.
În acea zi am jucat congestionat, nu respiram bine și cu câteva ore înainte avusesem o febră ușoară.
Eram frustrat că nu mă simțeam bine, iar toate provocările lui Nick m-au făcut să-mi pierd cumpătul. Nu m-am văzut niciodată atât de scăpat de sub control, am uitat tot ce reprezentam, dar am învățat lecția că nu trebuie să permit niciodată cuiva să-mi controleze emoțiile în acest fel și că nu aș putea niciodată să mă comport astfel din nou", a declarat Stefanos Tsitsipas, conform Tennis365.

Ce s-a întâmplat la meciul din 2022

După ce a pierdut al doilea set, Tsitsipas a lovit o minge cu furie, trimițând-o în public. Deși nu a lovit pe nimeni, incidentul a fost considerat periculos. Kyrgios a cerut insistent ca Tsitsipas să fie exclus din meci, argumentând că o astfel de acțiune ar trebui să ducă la descalificare. În schimb, Tsitsipas a primit doar un avertisment din partea arbitrilor.
În seturile următoare, Tsitsipas a încercat să-l lovească pe Kyrgios cu mingi plasate intenționat în apropierea sa la fileu. Kyrgios a reacționat acuzându-l pe adversar de comportament nesportiv.
După înfrângere, grecul l-a numit pe australian "un bully" și "un om rău", acuzându-l că își intimidează adversarii. Kyrgios a răspuns, întrebând de ce Tsitsipas nu a fost descalificat pentru incidentul cu mingea.
Ca urmare a celor întâmplate, cei doi au fost sancționați drastic. Tsitsipas a primit o amendă de 10.000 de dolari pentru comportament nesportiv, în urma incidentului cu mingea. Kyrgios a fost amendat cu 4.000 de dolari pentru folosirea unui limbaj vulgar în timpul meciului.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo