Novak Djokovic s-a impus în fața lui Nick Kyrgios cu scorul de 4-6, 6-3, 6-4, 7-6 (3), după 3 ore și 4 minute de joc în finala turneului de la Wimbledon. E al 21-lea titlu de Grand Slam al sârbului, al 7-lea la Wimbledon. Doar Roger Federer și Pete Sampras s-au mai impus de șapte sau mai multe ori la Wimbledon, Federer de 8 ori și Sampras de 7 ori. Djokovic e primul tenismen din istorie care câștigă două turnee majore diferite de peste 7 ori fiecare, acumulând cifre uluitoare.
După finala de duminică, mai multe personalități l-au felicitat pe Novak Djokovic pentru succesul din finala cu Nick Kyrgios. Printre acestea s-a aflat și Stefanos Tsitsipas, care a fost eliminat în turul al treilea de la Wimbledon, chiar de către finalistul Kyrgios. Încleștarea dintre cei doi a fost extrem de tensionată și s-a lăsat cu un conflict aprins, atât pe teren, cât și la conferința de presă.
CITEȘTE ȘI:
US Open
Medvedev a vorbit despre interzicerea lui Djokovic la US Open! Opinia sugestivă a liderului mondial
07/08/2022 LA 09:42

Ce mesaj a transmis Tsitsipas după ce Kyrgios a pierdut finala cu Djokovic

Supărat pe Nick Kyrgios după meciul lor absolut nebun din turul al treilea la finalul primei săptămâni de la Wimbledon, Stefanos Tsitsipas a fost fără îndoială liniștit să îl vadă pe Novak Djokovic câștigând finala de duminică, în fața unui Kyrgios care a servit extraordinar, dar care nu i-a putut ține piept marelui Nole.
Să-l vadă pe Kyrgios câștigând un titlu de Grand Slam înaintea sa ar fi fost un pic cam greu pentru grec, care l-a lăudat călduros pe Nole pe Twitter: "Nu uitați niciodată să felicitați campionul care a făcut sacrificii uriașe pentru acest sport. Felicitări Novak pentru această călătorie triumfală fără cusur! Bine meritat", a scris noul număr 3 mondial.
Citi Open
Meci spectacol la Washington. Kyrgios a salvat cinci mingi de meci și l-a învins pe Tiafoe
06/08/2022 LA 08:27
US Open
Djokovic ar putea primi un ajutor nesperat! Congresul american cere primirea sârbului la US Open
06/08/2022 LA 07:55