Fără Rafael Nadal, câștigătorul primelor două turnee de Grand Slam ale anului, competiția masculină de la Wimbledon pare să aibă pentru a 7-a oară numele lui Novak Djokovic pe trofeu.
Poate că ultimul act de duminică, cu Kyrgios, poate să ridice semne de întrebare în privința câștigătorului, dar semifinala de azi, cu Norrie, e una în care doar un miracol poate să creeze o surpriză. Diferența dintre Djokovic și sportivul britanic aflat în premieră atât de departe la un Mare Șlem e uriașă, iar Mats Wilander a încercat să explice în ce condiții s-ar putea produce "minunea".
"Totul va depinde de prima oră de joc. Norrie trebuie să dea totul din puncte de vedere fizic în primul set. Apoi totul va depinde de a doua oră de joc. Și acolo, Norrie va trebui să dea totul din punct de vedere fizic. Apoi trebuie să spere. Trebuie să spere, pentru că Djokovic are 35 de ani și el e cu 10 ani mai tânăr. Dacă va găsi resursele să îl împingă și îl împingă din punct de vedere fizic, are o șansă. Poate că nici așa nu va avea vreo șansă în fața lui Nole, dar cu siguranță că Norrie va dori să arate că poate să rămână în partidă cât mai mult timp posibil", a spus Wilander pentru Eurosport.
Wimbledon
Kyrgios, convins că ar fi câștigat titlul la Wimbledon cu o singură condiție! De ce a depins totul
29/07/2022 LA 14:35

Wilander: "Obiectivul lui Norrie cu Djokovic ar trebui să fie legat și de ce se întâmplă în tribune"

E evident că super-campionul suedez nu anticipează nicio surpriză în semifinala de azi, dar pentru Norrie ar fi o mare realizare și o prestație solidă, care să le dea oportunitatea britanicilor veniți cu speranța în suflet la meci să se bucure de o dispută cât de cât echilibrată.
"Obiectivul lui ar trebui să fie legat și de ceea ce se va întâmpla în tribune. 15.000 oameni vor veni la meci cu speranța că vor vedea ceva impresionant de la favoritul lor. Dacă le oferi acestor oameni motive să se ridice în picioare, să aplaude și să trăiască punctele cu sufletul la gură, ți-ai atins un prim țel. Novak e însă favoritul uriaș al partidei, evident", a mai spus Wilander.
Djokovic și Norrie s-au întâlnit o singură dată până acum, la Turneul Campionilor, în 2021. Atunci sârbul l-a distrus pe sportivul din Marea Britanie, cedând doar 3 gameuri, 6-2, 6-1.
Norrie pare că și-a depășit cu mult condiția la Wimbledon 2022. Foarte aproape de a fi eliminat de Munar, în turul secund (s-a impus în 5 seturi), Cameron s-a chinuit în sferturi cu Goffin: victorie cu 3-6, 7-5, 2-6, 6-3, 7-5, după 3 ore și 31 de minute de joc.
Partida Novak Djokovic - Cameron Norrie, din semifinalele Wimbledon 2022, va fi în direct azi pe Eurosport și Eurosport Player, de la ora 17:00.
Wimbledon
Berrettini a trecut prin "infern", după COVID-19: "Nici nu am putut să mă uit la Wimbledon"
18/07/2022 LA 08:34
Wimbledon
Ubi Tennis a ales cele mai tari ținute de la Wimbledon. Ce au scris despre cum s-a îmbrăcat Halep
16/07/2022 LA 12:47