Alcaraz, cuvinte uimitoare despre Sinner după prima finală de Grand Slam pierdută în carieră! Lecţia de nepreţuit oferită de Carlitos

Carlos Alcaraz a arătat că s-a maturizat enorm, înfrângerea din finala Wimbledon, contra lui Jannik Sinner, fiind tratată cu multă înţelepciune de iberic. Acesta a impresionat la nivel discursiv, vorbind la superlativ de cel mai bun jucător al lumii.

TOP 5 puncte din finala masculină de la Wimbledon! Sinner şi Alcaraz, spectacol total

Sursa video: Eurosport

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, a câştigat în premieră turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, în finala căruia l-a învins în patru seturi, 4-6, 6-4, 6-4, 6-4, pe italianul Carlos Alcaraz, duminică la All England Club.
Sinner s-a impus după trei ore şi trei minute de joc în duelul cu Alcaraz, cel care a cucerit trofeul pe iarba londoneză în ultimii doi ani.
Alcaraz venea după 20 de victorii la rând la Wimbledon şi după 24 de succese consecutive în circuit (perioadă în care a câştigat turneele de la Roma, Roland Garros şi Queen's). Ca atare, mulţi se aşteptau să fie dărâmat după un astfel de eșec, dar Carlitos a avut mina unui sportiv versat, călit în bătălii grele, care ştie să accepte cu graţie înfrângerile.
Ibericul a analizat finala de la All England Club, a explicat unde a greşit şi s-a declarat impresionat de jocul perfect al lui Sinner. Carlitos nu a căutat scuze, acceptând ca un mare campion că marele său rival a fost superior.
"E întotdeauna un sentiment neplăcut când pierzi meciuri, mai ales dacă e vorba de o finală. Totuși, sunt mândru de ceea ce am realizat în aceste patru săptămâni. Plec cu capul sus pentru că am încercat să fac tot ce am putut, doar că am jucat împotriva cuiva care a fost la un nivel incredibil.
Am avut un procentaj foarte mic la primul serviciu, ceea ce a fost dificil. Pe lângă asta, am jucat împotriva unuia dintre cei mai buni jucători la retur din circuit. Este o armă pe care trebuie să o îmbunătățesc (n.r. serviciul): am crezut că va funcționa bine, dar, cu nervii şi emoțiile apărute, a fost dificil să servesc cum o făcusem până acum.
Nu m-am simțit rău fizic, doar că Sinner mă împinge la limită la fiecare punct. Mental, e greu să rămâi concentrat când adversarul joacă atât de bine. Nu știam ce să fac uneori pentru că de pe linia de fund simțeam că era mult mai bun decât mine și nu puteam face nimic. Cheia a fost la serviciul meu, pentru că a returnat perfect și s-a poziționat foarte bine pentru a mă ataca, în special pe a doua minge. E foarte dificil când simți că tot ce poţi să faci este să te aperi și să alergi", a spus Alcaraz în conferinţa de presă.

Alcaraz, despre forţa mentală a lui Sinner şi despre cum face faţă eşecurilor

Mulţi specialişti erau de părere că Jannik Sinner nu va avea multe şanse duminică, în contextul duelurilor directe: Alcaraz îl conducea cu 8-4, câștigând ultimele 5 partide. Dintre acestea, ultimele două au fost în finalele de la Roma şi Roland Garros, acest din urmă turneu lăsând urme serioase în moralul lui Jannik (a pierdut titlul, în decisiv, după ce a avut 3 mingi de meci la rând, în setul 4).
Întrebat dacă a fost surprins că italianul a "şters cu buretele" ceea ce s-a întâmplat la Paris, fiind un "monstru" din punct de vedere mental, ibericul a explicat că era convins că Jannik nu doar că nu va lăsa acea dispută să îi "sape" încrederea, dar că va fi ambiţionat suplimentar.
"Nu m-a surprins deloc, pentru că știu că e un mare campion. Campionii învață din... nu o să spun eșecuri...dar învață din înfrângeri. Știam de la început că a luat multe lucruri bune din finala aceea. Eram convins că nu va face aceleași greșeli pe care le-a făcut în finala de la French Open. Felul în care a jucat astăzi a fost uluitor, dar nu am fost deloc surprins. Știam că va juca așa. Nu m-a surprins deloc pentru că știu că e un mare campion", a mai spus Alcaraz.
Alcaraz nu pierduse până aseară vreo finală de Grand Slam, având procentaj de 100% în cele 5 meciuri jucate cu trofeul pe masă în turneele majore. Singurul mare eşec al murcianului fusese în finala Jocurilor Olimpice, contra lui Djokovic, iar Carlitos a fost rugat să facă o comparaţie între sentimentele pe care le-a avut după cele două înfrângeri.
"Adevărul este că este un sentiment foarte diferit. Anul trecut, m-am simțit foarte rău emoțional după acel meci. Mi-a fost foarte greu să accept acel moment. Astăzi (n.r. duminică), cred că am învățat multe din acele situații și, în acest moment, simt mândrie: sunt foarte bucuros că am ajuns într-o altă finală de Grand Slam. Vreau să prețuiesc momentele bune și să le uit pe cele rele, acceptând ceea ce urmează. Nu mă simt deloc rău, sunt fericit. Zâmbesc pentru că sunt recunoscător că am jucat într-o finală ca aceasta", a concluzionat Alcaraz.
Pentru cei doi titani ai tenisului urmează o scurtă vacanţă, apoi cei doi vor reveni pe terenul de antrenament pentru a pregăti turneele din US Open Series. Flushing Meadows este ultimul mare obiectiv al lui Sinner şi Alcaraz pentru 2025, ambii cunoscând în trecut gustul succesului la New York (italianul anul trecut, Carlitos în 2022). Cu 7 Grand Slamuri câştigate de cei doi la rând, e greu să ne imaginăm că US Open-ul din acest sezon va ajunge în dreptul altui jucător, diferenţa dintre Jannik, Alcaraz şi restul "plutonului" fiind uriaşă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo