Alexander Zverev l-a ascultat pe Boris Becker! Decizia germanului după dezamăgirea de la Wimbledon: "E OUT"

Alexander Zverev a declarat forfait pentru turneul de la Gstaad, din 'motive personale', exact așa cum l-a implorat Boris Becker să facă, în urmă cu câteva zile.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Alexander Zverev, numărul 3 mondial, s-a retras de la turneul ATP programat săptămâna viitoare la Gstaad (Elveţia), invocând "motive personale", au anunţat vineri organizatorii. Boris Becker aproape că l-a implorat în urmă cu câteva zile să nu concureze la competiția din Elveția.
Zverev era încă înscris pe lista participanţilor la competiţia din Ţara Cantoanelor, deşi declarase săptămâna trecută, după eliminarea sa în primul tur la Wimbledon, că va lua o pauză de la tenis.
El a spus că intenţionează să revină în circuit la sfârşitul lunii iulie, la turneul ATP Masters 1.000 de la Toronto şi speră să aibă câteva răspunsuri cu privire la probleme sale până atunci.

Alexander Zverev s-a retras de la Gstaad, exact cum l-a rugat să facă Boris Becker

Zverev le-a declarat reporterilor de la Wimbledon că ar putea lua în considerare să caute ajutor profesional pentru prima dată, deoarece se simte singur şi îi este greu să-şi găsească prieteni în afara tenisului.
Nu m-am simţit niciodată până acum atât de singur. Doar o lipsă de bucurie, o lipsă de bucurie în tot ceea ce fac. Nu este neapărat vorba de tenis. Pur şi simplu îmi lipseşte bucuria şi în afara tenisului", a spus el.
Mulţi jucători, inclusiv Novak Djokovic, câştigătorul a 24 de turnee de Grand Slam, şi bielorusa Aryna Sabelenka, numărul unu mondial la feminin, şi-au exprimat ulterior sprijinul pentru Zverev, iar acesta a fost încurajat să ceară ajutor profesional, scrie Agerpres.
Wimbledon se desfășoară în perioada 30 iunie - 13 iulie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo