Andy Roddick prevede o campioană în premieră la Wimbledon: "Sabalenka e persoana care va ridica trofeul"

Wimbledon 2025 va începe în puțin peste două săptămâni, iar specialiștii lansează deja predicțiile lor pentru al 3-lea turneu de Grand Slam al anului. Prefațând competiția feminină, Andy Roddick e de părere că Aryna Sabalenka va cuceri în premieră trofeul la All England Club. Americanul nu-i dă mari șanse lui Coco Gauff, spunând că mai degrabă ar paria pe Rybakina sau Keys.

Aryna Sabalenka - Coco Gauff - Roland Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Sezonul de iarbă a început deja și va culmina cu Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului urmând să aibă loc în prima parte a lunii iulie. Deși majoritatea jucătoarelor de top au ales să-și ia pauză după Roland Garros și vor juca pe iarbă abia de săptămâna viitoare, astfel că nu se știe ce formă vor arăta pe suprafața verde, majoritatea experților consideră că nu va fi loc de mari surprize la All England Club.
Andy Roddick este printre primii specialiști care s-au încumetat să facă deja o predicție pentru Grand Slam-ul londonez și a spus că Aryna Sabalenka va fi cea care va cuceri trofeul. Bielorusa a pierdut primele două finale de turnee majore în acest an, dar americanul crede că acest lucru nu o va afecta atât de mult.

Andy Roddick o vede pe Aryna Sabalenka favorită clară la Wimbledon

Roddick nu-i dă prea multe șanse lui Coco Gauff de a face dubla Roland Garros - Wimbledon, subliniind că Elena Rybakina, campioana din 2022, sau Madison Keys sunt jucătoare care au mai multe argumente să spere la un succes în fața liderului WTA.
"Pentru mine, este evident că Aryna va fi jucătoarea de învins la Wimbledon. Și spun asta știind că a pierdut două finale de Grand Slam, dar acest lucru nu va avea nicio influență, are toate armele. Pe de altă parte, aș paria pe Elena Rybakina sau Madison Keys. Cât despre Gauff, dacă vrea să revendice titlul, ar trebui să poată schimba imediat multe lucruri în jocul ei, dar cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât îmi spun mai mult că Sabalenka este persoana care va ridica trofeul.", a spus americanul în cadrul podcastului său, "Serve with Andy Roddick".
Aryna Sabalenka a fost cea mai constantă jucătoare din lume în acest sezon, dar a ratat la limită marile succese. În finala de la Australian Open a fost învinsă dramatic de Madison Keys, iar la Roland Garros a pierdut în ultimul act în fața lui Coco Gauff. Acelor eșecuri li se adaugă și cel din finala Indian Wells, contra Mirrei Andreeva, astfel că se poate spune că bielorusa are anumite complexe când joacă cu trofeele pe masă.
Wimbledon este singurul turneu de Grand Slam unde Aryna Sabalenka nu a ajuns nici măcar în finală. Cele mai bune rezultate ale sale la All England Club au fost semifinalele din 2021 (a pierdut la Karolina Pliskova) și 2023 (a pierdut la Ons Jabeur). La ediția precedentă, liderul WTA nu a participat, fiind accidentată.
Pe lângă numele avansate de Andy Roddick există foarte puține jucătoare care pot emite pretenții la titlul de la Wimbledon. Iga Swiatek nu a trecut niciodată de sferturi la Londra, iar campioanele ultimelor două ediții, Marketa Vondrousova și Barbora Krejcikova sunt total ieșite din formă și ar fi o surpriză colosală dacă ar repeta succesul. Cu ceva șanse mai mari pornesc Jasmine Paolini, finalista de anul trecut, sau Mirra Andreeva.
Wimbledon 2025 se va desfășura în perioada 30 iunie - 13 iulie și va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo