Darren Cahill, anunț de ultimă oră despre starea fizică a lui Jannik Sinner: "Nu-și permitea o zi liberă"
Actualizat 08/07/2025 la 22:55 GMT+3
Jannik Sinner s-a calificat cu mare șansă în sferturile de finală de la Wimbledon, profitând de abandonul lui Grigor Dimitrov, accidentat. În meciul de luni și italianul a avut probleme medicale, iar îngrijorările au crescut astăzi, când și-a anulat antrenamentul oficial. Darren Cahill a vorbit despre starea fizică a elevului său și a dezvăluit că acesta s-a pregătit aproximativ 30 de minute.
Jannik Sinner - Grigor Dimitrov - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner a fost la câteva game-uri distanță de o eliminare surprinzătoare de la Wimbledon. Liderul mondial a fost condus cu 2-0 la seturi de Grigor Dimitrov, însă bulgarul s-a accidentat serios la 2-2 în setul 3 și nu a mai putut continua, părăsind terenul în lacrimi.

Casa Pariurilor Wimbledon
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Deși bulgarul a jucat un tenis de nivel înalt, motivul pentru care italianul a ajuns să fie condus atât de clar a fost tot o problemă medicală. Acesta s-a accidentat la cot chiar în startul meciului și jocul i-a fost afectat, iar la conferința de presă de după meci a dezvăluit că a simțit dureri și urmează să facă investigații suplimentare pentru a vedea exact despre ce e vorba.
Azi-dimineață, Sinner a efectuat un RMN, iar îngrijorarea în privința sa a crescut în momentul în care nu s-a prezentat la ora 17:00 la terenul unde trebuia să se antreneze. Inițial, presa italiană a scris că problema sa fizică nu e gravă, dar a decis să nu se mai antreneze astăzi pentru a nu risca nimic.
Darren Cahill a dat asigurări că Jannik Sinner e în regulă fizic, înaintea meciului cu Ben Shelton de la Wimbledon
La câteva ore distanță, Darren Cahill a făcut lumină în cazul lui Sinner, dezvăluind că acesta s-a antrenat, totuși, marți seara, pe un teren in-door. Australianul a explicat și care au fost urmările leziunii în meciul cu Dimitrov.
"A pierdut cel puțin 10 km/h de viteza pe lovitura de forehand în meciul de ieri. Astăzi ne-am antrenat pe un teren acoperit doar 20-30 de minute, pentru a simți mingea. A fost o sesiune scurtă. Jannik a răspuns bine. Știam că este imposibil pentru el să-și ia o zi liberă.", a spus Darren Cahill, citat de .
În ciuda anunțului pozitiv făcut de Cahill, rămân totuși multe semne de întrebare privind starea de sănătate a lui Jannik Sinner. În primul rând, italienii se întreabă de ce nu s-a antrenat la terenul rezervat de echipa sa și de ce nu s-a anunțat acest lucru din timp.
Presa din "Cizmă" scrie că a existat o diversiune, recunoscută oarecum de Cahill în discursul său. În timp ce o sumedenie de jurnaliști în așteptau pe Jannik la terenul rezervat, acesta se antrena pe un altul. Toate răspunsurile despre cât de serioasă e accidentarea le vom afla miercuri, după începerea partidei dintre Sinner și Ben Shelton.
Dacă va fi 100% apt fizic, italianul nu ar trebui să aibă mari probleme în a trece de Shelton, pe care l-a învins fără să piardă vreun set în ultimele 5 confruntări directe. Singurul succes al americanului împotriva lui Jannik datează din 2023, 2-1 la seturi în optimile Mastersului de la Shanghai.
Wimbledon se desfășoară în perioada 30 iunie - 13 iulie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
77
6
6
62
4
4
Promo
Promo