"Fritz e pe locul 5 mondial, dar nu e mai bun decât Medvedev sau Tsitsipas!" Rublev, reacție fermă la Wimbledon

Andrey Rublev s-a calificat în optimi la Wimbledon, unde îl va înfrunta pe campionul en-titre, Carlos Alcaraz. Înaintea partidei, rusul a vorbit despre "nivelul omogen" care caracterizează tenisul masculin în prezent, spunând că singurii doi jucători care se remarcă din top 50 sunt Alcaraz și Jannik Sinner.

Andrey Rublev - Adrian Mannarino - Wimbledon Rezumat

Sursa video: Eurosport

Andrey Rublev a obținut ieri calificarea în optimi la Wimbledon, după ce l-a învins în minimum de seturi pe Adrian Mannarino (locul 123 ATP), scor 7-5, 6-2, 6-3, după două ore și un minut de joc.
betano

betano

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Pentru rus urmează duelul cu Carlos Alcaraz, care este campionul en-titre de la All England Club. Înaintea partidei, Rublev a susținut o conferință de presă în care a fost întrebat, printre altele, despre surprizele care s-au petrecut în primele tururi ale Grand Slam-ului.
Sportivul de pe locul 14 ATP a vorbit despre "omogenitatea" care există în tenisul masculin în prezent, precizând că din top 50 se remarcă doar Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, care sunt pe primele două poziții.
Rusul crede că, în rest, nivelurile la care se află tenismenii sunt asemănătoare, oamenii neputând să spună concret dacă sportivul de pe locul 5 este mai bun decât cei de pe locurile 11, 14 sau 27.
"Când am început să joc, se putea vedea diferența dintre primii 10 și restul celor din top 50. Acum, se poate vedea diferența dintre Alcaraz, Sinner și ceilalți din tot 50.
Dar de la numărul 3 sau 4 mondial în jos, nivelul este omogen. De exemplu, Taylor Fritz, care este, cred, numărul 5 mondial, nu știu dacă este mai bun decât Medvedev, Tsitsipas, Norrie sau Tiafoe.
Tiafoe este poate al 15-lea sau al 16-lea în lume. Deci asta arată că nivelul este foarte omogen", a declarat Andrey Rublev, citat de We Love Tennis.

Rublev, dezvăluire șocantă înainte de Wimbledon

Înainte de startul Wimbledon, Rublev a vorbit deschis despre problemele legate de sănătatea mintală care i-au afectat ultimii doi ani de carieră. Rusul a încercat să explice cum acele probleme au interferat cu al său comportament.
Deși în ultima perioadă am văzut o versiune mai calmă a sa, Andrey e conștient că a trecut de multe ori un anumit prag, dar explică faptul că nu avea alternative, fiind prins într-un cerc vicios.
"Sentimentul pe care îl aveam e că muream. E ca și cum simțeam că cineva mă urmărea să mă ucidă. Ce faci în astfel de cazuri? Orice e necesar să te salvezi, devii agitat, nervos, faci orice pentru a-ți salva viața.
După fiecare meci, mă simțeam ca un om mort. Stăteam închis în cameră, anxios, depresiv, ca și cum lumea s-ar fi sfârșit. Pe teren, ajunsesem în punctul de a-mi pierde controlul din orice. Nu aveam scăpare, nu înțelegeam ce se întâmplă, cine sunt eu, de ce trăiesc", a jucătorul de pe locul 14 ATP.
Meciul dintre Andrey Rublev și Carlos Alcaraz va avea loc mâine seară, nu mai devreme de ora 18:30 (ora României).
Wimbledon se desfășoară în perioada 30 iunie - 13 iulie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo