Italienii sunt la picioarele lui Jannik Sinner, după ce liderul mondial s-a calificat în semifinale la Wimbledon! "Briliant și incisiv"
Presa din Italia a avut o reacție entuziasmantă la adresa lui Jannik Sinner, după ce liderul mondial a practicat un tenis de o foarte înaltă calitate și l-a învins pe în minimul de seturi pe Ben Shelton, calificându-se în semifinale la Wimbledon.
Jannik Sinner - Ben Shelton - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner a trecut peste problema medicală pe care a întâmpinat-o în meciul cu Grigor Dimitrov și a câștigat fără prea mari emoții partida cu Ben Shelton, calificându-se în semifinale la Wimbledon.

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Jannik Sinner (1 ATP) a început extraordinar cel de-al treilea Grand Slam al anului. Rând pe rând, liderul mondial i-a învins în minimum de seturi pe Luca Nardi (95 ATP), Aleksandar Vukic (93 ATP) și Pedro Martinez (52 ATP), însă a întâmpinat mari probleme în optimile de finală.
Grigor Dimitrov (21 ATP) a câștigat primele două seturi ale confruntării cu Sinner, profitând și de o problemă medicală a italianului. Totuși, Sinner s-a calificat în semifinale, după ce bulgarul s-a retras la începutul setului al treilea.
Marele semn de întrebare era legat de starea fizică a lui Sinner, care urma să-l întâlnească în sferturi pe Ben Shelton (10 ATP), un jucător cu un serviciu impresionant. Deși se aștepta ca americanul să-i pună probleme, acest lucru nu s-a întâmplat.
Liderul mondial a câștigat meciul cu scorul de 7-6 (2), 6-4, 6-4, practicând un tenis de înaltă calitate, o prestație care i-a entuziasmat pe italieni, cei de la Gazzetta dello Sport vorbind în termeni laudativi la adresa lui Sinner.
"Din nou sigur pe el și, în sfârșit, zâmbitor. Sinner a lăsat în vestiar durerile și temerile cauzate de cotul drept, care îl supărase încă de la meciul de luni cu bulgarul Dimitrov, câștigat doar după abandonul adversarului. Acel Jannik ne îngrijorase puțin.
Sinnerul văzut în acțiune ieri a fost briliant și incisiv, ca în cele mai bune vremuri. Nu era deloc ușor să joci împotriva unui bombardier precum americanul Ben Shelton, care își face din serviciu o armă letală. Era nevoie de răbdare, de rezistență și de a aștepta ca procentajele la serviciu ale adversarului să scadă. Jannik a făcut exact asta, încheind meciul cu cifre mai bune la serviciu decât ale americanului.
Dar nu doar atât. Ce ne-a plăcut cel mai mult a fost tendința sa de a varia jocul, coborând chiar și la fileu. Asta trebuie să înceapă să facă liderul nostru mondial. Jocul lui este eficient, dar încă prea mecanic, adesea previzibil. Dacă adversarul trimite mingea tare? Sinner o trimite înapoi și mai tare", au scris jurnaliștii italieni.
În urma victoriei cu Ben Shelton, Jannik Sinner s-a calificat pentru a doua oară în carieră în semifinale la Wimbledon. În 2023, el era eliminat în semifinale de Novak Djokovic, cel pe care îl va întâlni mâine pentru un loc în ultimul act, italianul având acum șansa să își ia revanșa.
În cealaltă semifinală se vor duela Carlos Alcaraz și Taylor Fritz.
Wimbledon se desfășoară în perioada 30 iunie - 13 iulie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
77
6
6
62
4
4
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)