Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, "ridicați în slăvi" înaintea finalei Wimbledon, chiar de un rival! "Fac asta mai bine decât Big 3"
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz domină tenisul mondial și s-au instalat pe primele două poziții ale clasamentului ATP, iar astăzi își vor disputa titlul de la Wimbledon. Alexander Zverev, cel care speră să poată "sparge" acest duo, crede că cei doi lovesc mingea mai în forță decât cei din Big 3 (Federer, Nadal și Djokovic), însă are încredere că va veni și rândul său într-un Grand Slam.
Rezumatul celei mai lungi finale din istoria Roland Garros! Alcaraz, revenire ireală cu Sinner
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner a recunoscut că pleacă având a doua șansă în disputa cu marele său rival, Carlos Alcaraz, din finala Wimbledon 2025. De vină nu e ultimul act de la Roland Garros, în care italianul a pierdut dramatic, numărul unu mondial susținând că a șters din memorie acel moment, ci forma fantastică a ibericului pe iarbă.
Înaintea marii finale, Alexander Zverev, cel care a suferit o înfrângere extrem de surprinzătoare în primul tur de la Londra, a oferit un interviu pentru Tennis 365.com. Neamțul crede că Sinner și Alcaraz lovesc mingea mai în forță decât tenismenii din Big 3 (Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic), însă nu se poate pronunța despre cine a fost mai bun.
"Tenisul s-a schimbat mult în ultimii ani. Nu spun că Alcaraz și Sinner sunt mai buni sau mai slabi decât Big 3, însă cu siguranță lovesc mingea cu mai multă forță și fac jocul mai rapid.
În orice caz, în prezent există o profunzime foarte mare în circuit. Avem potențiali campioni de turnee de Grand Slam în întreg top 30, pe când, în perioada în care Roger, Rafa și Novak dominau, era imposibil să ne gândim că jucătorul clasat pe locul 25 în lume ar putea obține un succes major. Cei din top nu percepeau niciodată un jucător de acel nivel ca pe o amenințare, dar lucrurile s-au schimbat", a explicat jucătorul german, într-un interviu pentru Tennis 365.com.
Dezamăgirea suferită la Wimbledon l-a adus pe Alexander Zverev într-o stare morală foarte proastă, după cum a mărturisit chiar el în cadrul unei conferințe de presă, însă odată cu trecerea zilelor, pare tot mai optimist.
"Este clar că Jannik și Carlos sunt în acest moment deasupra tuturor, dar eu sunt în continuare convins că voi câștiga un turneu de Grand Slam. Nu știu unde va fi, dar sincer nu-mi pasă, știu că am nivelul necesar pentru a reuși acest lucru", a declarat actualul număr 3 mondial, care va urmări să atingă gloria la US Open 2025.
Alexander Zverev s-a retras de la Gstaad, exact cum l-a rugat să facă Boris Becker
Alexander Zverev, numărul 3 mondial, s-a retras de la turneul ATP programat săptămâna viitoare la Gstaad (Elveţia), invocând "motive personale", au anunţat vineri organizatorii. Boris Becker aproape că l-a implorat în urmă cu câteva zile să nu concureze la competiția din Elveția.
Zverev era încă înscris pe lista participanţilor la competiţia din Ţara Cantoanelor, deşi declarase săptămâna trecută, după eliminarea sa în primul tur la Wimbledon, că va lua o pauză de la tenis.
El a spus că intenţionează să revină în circuit la sfârşitul lunii iulie, la turneul ATP Masters 1.000 de la Toronto şi speră să aibă câteva răspunsuri cu privire la probleme sale până atunci.
Zverev le-a declarat reporterilor de la Wimbledon că ar putea lua în considerare să caute ajutor profesional pentru prima dată, deoarece se simte singur şi îi este greu să-şi găsească prieteni în afara tenisului.
Nu m-am simţit niciodată până acum atât de singur. Doar o lipsă de bucurie, o lipsă de bucurie în tot ceea ce fac. Nu este neapărat vorba de tenis. Pur şi simplu îmi lipseşte bucuria şi în afara tenisului", a spus el.
Mulţi jucători, inclusiv Novak Djokovic, câştigătorul a 24 de turnee de Grand Slam, şi bielorusa Aryna Sabelenka, numărul unu mondial la feminin, şi-au exprimat ulterior sprijinul pentru Zverev, iar acesta a fost încurajat să ceară ajutor profesional.
Finala masculină de la Wimbledon dintre Sinner - Alcaraz va fi duminică, ora 18.00, în direct pe Eurosport 2 și HBO Max, și va reprezenta al 13-lea episod al întâlnirilor directe dintre cei doi. Carlitos conduce cu 8-4 și a câștigat ultimele 5 directe, 3 dintre dispute având loc cu trofeul pe masă.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
4
6
6
6
6
4
4
4
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)