Legendarul Boris Becker, în lacrimi după dezvăluirea dramatică de la Wimbledon: "Am plâns auzindu-l"
Boris Becker, una dintre cele mai mari legende ale tenisului german, a fost profund emoționat de confesiunea lui Alexander Zverev legată de problemele sale de sănătate mintală. Fostul campion a izbucnit în lacrimi în timpul conferinței de presă a lui Zverev și a vorbit deschis despre momentul dramatic în cadrul podcastului realizat de Andrea Petkovic.
boris becker
Credit imagine: Eurosport
Alexander Zverev a fost eliminat încă din primul tur al Wimbledon 2025 de către francezul Arthur Rinderknech, dar cel mai dureros moment nu a fost cel de pe teren, ci cel din sala de conferințe. Cu o sinceritate rară în lumea sportului de performanță, "Sascha" a vorbit despre lupta sa cu problemele mintale, recunoscând că se simte singur și că nu a găsit sprijinul necesar nici măcar în familie.

Casa Pariurilor, Wimbledon 2025
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
"E ciudat… uneori mă simt foarte singur acolo. Am probleme mintale. Spun asta încă de după Australian Open", a mărturisit Zverev. Declarația tăioasă a fratelui său, Mischa Zverev, nu a făcut decât să adâncească rana: "Viața e mult mai grea pentru mulți copii din Africa decât pentru un jucător de tenis la Wimbledon".
Boris Becker, în lacrimi după dezvăluirea făcută de Alexander Zverev la Wimbledon
Această lipsă de empatie din partea apropiaților l-a afectat profund pe Alexander, iar reacția lui Boris Becker nu a întârziat să apară. Fostul câștigător de la Wimbledon și expert Eurosport a recunoscut că a fost răvășit de momentul sincerității totale a compatriotului său.
"Am văzut conferința de presă în direct și am plâns. Cineva s-a deschis și a spus: «Am probleme. Am probleme mintale. Ajutați-mă»", a spus Becker în cadrul podcastului moderat de Andrea Petkovic. Becker a adăugat: "Nu l-am văzut niciodată atât de sincer. Mi s-a părut incredibil de trist. L-am contactat imediat și m-am asigurat că este bine".
Fostul campion a explicat că, în acest moment, Zverev se află în Ibiza pentru câteva zile de relaxare și pare să fie într-o stare mai bună, însă a lansat un apel clar: "Sascha este acum în Ibiza și s-a bucurat de câteva zile de pauză. În prezent, este bine… dar, vă rog, vă rog din suflet: să nu joace la Gstaad", a transmis Becker, referindu-se la următorul turneu din calendarul ATP la care Zverev intenționează să participe.
Wimbledon se desfășoară în perioada 30 iunie - 13 iulie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
77
68
6
65
6
63
710
3
77
4
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)