"Lui Alcaraz îi plac prea mult fetele! Sinner va fi peste Carlitos!". Kyrgios, opinie tranşantă: crede mai mult în "inamicul său numărul 1"

Nick Kyrgios, cel mai aspru contestatar al lui Jannik Sinner, a avut o opinie neaşteptată când a venit vorba despre jucătorul care va obţine mai multe performanţe în carieră: italianul sau Carlos Alcaraz. Australianul l-a ales pe actualul număr unu mondial, ibericul fiind mai preocupat să își trăiască viaţa.

Olivier Tarvet - Carlos Alcaraz - Wimbledon Rezumat

Sursa video: Eurosport

În timpul unei conversații cu Patrick Mouratoglou, Nick Kyrgios a estimat că Jannik Sinner va avea o carieră mai bună decât Carlos Alcaraz pe termen lung. Opinia e una neaşteptată, în condițiile în care fostul finalist de la Wimbledon a fost un constant contestatar al italianului, după scandalul de dopaj în care acesta a fost implicat.
Banner Betano

Banner Betano

Credit imagine: Getty Images

Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Totuși, Nick mizează pe "inamicul" său pe termen lung, în duelul de la distanţă cu Alcaraz, spaniolul având un gust pronunţat pentru distracţie. Momentan, acest lucru nu se vede în rezultate, dar seriozitatea lui Jannik va face, în cele din urmă, diferenţa.
"Cine va avea o carieră mai bună dintre Carlos Alcaraz și Jannik? Îți voi spune părerea mea sinceră: Sinner, pentru că lui Alcaraz îi plac prea mult fetele. S-ar putea ca acest lucru să îl distragă. În acest moment, senzaţia pe care o am e că Jannik se va concentra mai mult pe cariera sa", i-a spus controversatul jucător australian lui Mouratoglou în cadrul unui Podcast, conform We Love Tennis.
Interesant e că Alcaraz nu a avut până acum o relaţie, cel puţin "oficial". Presa a vorbit de o posibilă idilă cu Maria Gonzalez Gimenez, dar cei doi au fost extrem de discreţi, neconfirmând că sunt împreună. În ultima perioadă, s-a vorbit despre o poveste de dragoste între Carlitos şi Emma Răducanu, lucru negat în cele din urmă de britanică.

Carlos Alcaraz, un jucător fantastic, dar şi un petrecăreţ

Documentarul Netflix despre Carlos Alcaraz, lansat în această primăvară, dezvăluie multe detalii din viața de zi cu zi a ibericului. Ceea ce i-a frapat pe mulți e că spaniolul dorește să "devină cel mai bun din istorie" fără a renunța la posibilitatea de a se bucura de viață conform vârstei tale, putând să petreacă oricând are nevoie.
De aici și titlul documentarului - "A mi manera" -, astfel că mulți specialiști s-au grăbit să afirme că inconstanța lui Alcaraz din unele turnee sau meciuri vine din această abordare. S-au emis numeroase păreri că, având o astfel de mentalitate, murcianul nu va fi niciodată precum Djokovic, Nadal sau Federer, care au pus tenisul înainte de orice.
"Încep să am dubii că (n.r. Carlos) poate deveni cel mai bun jucător din istorie din cauza modului în care abordează munca și sacrificiul", a declarat inclusiv antrenorul lui, Juan Carlos Ferrero în cadrul documentarului.
Înainte de ambele succese de la Wimbledon (2022 şi 2023), Alcaraz a mers de fiecare dată la Ibiza, pentru a petrece şi a se deconecta. Decizia lui s-a dovedit a fi bună, având în vedere deznodământul, deşi stafful tehnic nu a fost de acord, dar pe termen lucru astfel de escapade ar putea să îl afecteze şi să îl deraieze de la disciplina necesară unui mare campion care luptă cu recordurile.
De asemenea, în documentarul mai sus amintit, Alcaraz a mai nesocotit o dată sfaturile lui Juan Carlos Ferrero, petrecând câteva zile la o cursă de Formula 1, în loc să se antreneze.
Şi în acest an, după succesul de la Roland Garros, Carlitos s-a deconectat în celebra staţiune a Mării Mediterane, dar rămâne de văzut dacă acest lucru îl va ajuta la fel de mult ca în anii anteriori. Deocamdată, spaniolul a fost întins serios de Fognini, în 5 seturi, în primul tur, pentru ca în runda secundă să aibă parte de un adversar care nu putea să îi pună probleme reale (Oliver Tarvet, jucător aflat în afara top 700 ATP).
Un test dificil îl aşteaptă pe Carlitos azi, când acesta va reveni pe terenurile de la All England Club pentru duelul cu Jan-Lennard Struff, un adversar care i-a pus mereu probleme. Cei doi s-au întâlnit de 4 ori până acum în circuit, iar ibericul conduce cu 3-1. Interesant e că toate succesele lui Alcaraz au venit în set decisiv, inclusiv una la Wimbledon, în 2022 (4-6, 7-5, 4-6, 7-6, 6-4 pentru jucătorul spaniol) .
Wimbledon se desfășoară în perioada 30 iunie - 13 iulie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo