Uluitor! A doborât recordul pentru cea mai rapidă servă din istoria Wimbledon, dar a pierdut punctul

Wimbledon 2025 a început luni, zi foarte spectaculoasă din toate punctele de vedere, cu multe surprize și răsturnări de situație. Giovanni Mpetshi Perricard a doborât recordul pentru cea mai rapidă servă din istoria turneului de la All England Club, stabilindu-se și alte două recorduri în prima zi de concurs.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Prima zi de la Wimbledon 2025 a fost marcată de foarte multe surprize, mai ales la masculin, și s-a terminat cu o controversă uriașă. Partida Taylor Fritz - Giovanni Mpetshi Perricard a fost una agreabilă, dar organizatorii au decis să o întrerupă la scorul de 2-2 la seturi din cauza orei târzii, fapt ce l-a enervat la culme pe american.
Casa Pariurilor.

Casa Pariurilor.

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
A fost și partida în care s-a doborât recordul pentru cea mai rapidă servă din istoria turneului de la All England Club. Chiar în primul game al partidei, Perricard a trimis mingea în terenul advers cu 246 de kilometri pe oră, un nou record în competiția care se desfășoară pe iarba londoneză.
La scorul de 30-0 în primul game, francezul a servit pe centru, dar Fritz a reușit să returneze, câștigând punctul după un schimb de 6 mingi. Astfel, Giovanni Mpetshi Perricard a doborât recordul pentru cea mai rapidă servă din istoria turneului, dar nu s-a putut bucura pe deplin după ce a pierdut punctul.
În prima zi de concurs, s-au doborât 3 recorduri importante la Wimbledon:
  • 1.     S-a doborât recordul pentru cea mai rapidă servă din istoria Wimbledon (153 mph / 246 kmh)
  • 2.     Cea mai călduroasă zi din istoria Wimbledon (32 de grade Celsius)
  • 3.     Cea mai de succes zi pentru jucătorii britanici în toată istoria Wimbledon (7 victorii la simplu).

Wimbledon 2025: Partida Taylor Fritz - Giovanni Mpetshi Perricard a generat o controversă uriașă

La scorul de 2-2 la seturi, un oficial al turneului i-a chemat pe cei doi jucători la fileu și i-a anunțat că meciul va fi întrerupt, ceea ce a generat o nemulțumire în masă. Era ora 22:18 (00:18 ora României) la Londra, iar regulamentul turneului nu permite prelungirea partidelor dincolo de ora 23:00. Ca atare, oficialii au decis să oprească meciul, considerând că exista posibilitatea să nu se termine până la ora maximă permisă.
Fritz a fost cel mai revoltat, el insistând să se joace în continuare, iar apoi, dacă va fi cazul, meciul să fie întrerupt la ora 23:00. Supervizorul nu a fost de acord și cei doi jucători și-au făcut bagajele și au plecat de pe teren. De notat că Giovanni Mpetshi Perricard a acceptat cu ușurință decizia, dar e de înțeles, pentru că nu era în avantajul lui ca meciul să continue, în condițiile în care fusese atât de aproape de victorie în setul 4.
Fanii prezenți la arenă au fost și ei scoși din sărite de hotărârea luată și au huiduit minute în șir. Decizia a fost oarecum ciudată, pentru că în 42 de minute erau șanse reale ca meciul să se încheie. Pe tot parcursul confruntării, punctele au fost în general foarte scurte, asta datorită serviciilor de excepție ale celor doi combatanți (Fritz are 24 de ași, iar Mpetshi Perricard 33; americanul are un procentaj de 70% la punctele jucate cu primul serviciu - 86% dintre ele câștigate-, iar francezul are 69% - 81% câștigate).
Fritz - Mpetshi Perricard nu a fost singurul meci întrerupt din același motiv. Tot l-a 2-2 la seturi s-a oprit și duelul Shintaro Mochizuki - Giulio Zeppieri, iar duelurile Botic Van De Zandschulp - Matteo Arnaldi și Alexander Zverev - Arthur Rinderknech au fost oprite la scorurile de 2-0, respectiv 1-1 la seturi. Toate cele 4 confruntări se vor termina astăzi.
Wimbledon se desfășoară în perioada 30 iunie - 13 iulie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol