EXCLUSIV | Jaqueline Cristian nu s-a împrietenit cu iarba nici în acest an! "Cam asta e concluzia"

Jaqueline Cristian a fost învinsă la Wimbledon de Iva Jovic, rămânând astfel cu o singură victorie pe tabloul principal al competiției de la All England Club. După ce partida s-a încheiat, sportiva din România a acordat un interviu pentru Eurosport, în care s-a declarat dezamăgită, mai ales că a simțit un progres la antrenamente. Ea și-a caracterizat jocul de astăzi ca fiind unul slab.

Jaqueline Cristian, după înfrângerea de la Wimbledon: "Nu am reușit să mă împrietenesc cu iarba"

Sursa video: Eurosport

Jaqueline Cristian a fost prima reprezentantă a noastră care a intrat pe teren la Wimbledon. Sportiva din România a întâlnit-o pe Iva Jovic și, deși a oferit o replică solidă în primul set, nu a putut să păstreze nivelul și a pierdut confruntarea cu scorul de 6-7 (1), 0-6.
Casa Pariurilor, Wimbledon 2026

Casa Pariurilor, Wimbledon 2026

Credit imagine: From Official Website

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Astfel, Jaqueline Cristian rămâne cu o singură victorie pe tabloul principal al întrecerii de la All England Club, obținută în 2023. După ce partida cu Iva Jovic s-a încheiat, ea a oferit un interviu pentru Eurosport, în care a vorbit despre evoluția de astăzi.

Declarațiile făcute de Jaqueline Cristian

Jaqueline Cristian și-a început discursul spunând că nu s-a împrietenit nici în acest an cu suprafața verde. Deși a practicat un tenis bun în primul set, ea și-a descris prestația ca fiind una slabă și a precizat că este dezamăgită de rezultat, având în vedere că avea așteptări mai mari ca urmare nivelului arătat la antrenamente.
"Nu am reușit să mă împrietenesc cu iarba nici anul ăsta, cam asta e concluzia finală după turneul ăsta. Nu vreau să mă autodistrug acum pentru că nu este despre asta. A fost un meci slab, un prim set unde am servit bine și am reușit să stau în joc și să-mi creez avantaje, dar mi-a scăzut serviciul, nivelul în setul doi, iar ea și l-a ridicat. Nu am găsit multe soluții și pe iarbă cum clipești puțin s-a dus meciul.
Da, îmi pare rău că totuși antrenamentele au mers mai ok și eram destul de entuziasmată să joc, aveam alte așteptări, dar, în același timp, am jucat cu o jucătoare bună, nu pot să spun că m-am bătut chiar singură, nu este vorba despre asta aici. O să încerc din nou la anul", a declarat Jaqueline Cristian.
Întrebată despre aspectele jocului pe care trebuie să le îmbunătățească pentru a obține rezultate mai bune pe iarbă, Jaqueline Cristian a scos în evidență serviciul și returul. Ea a spus și că probabil, deocamdată, nu este suficient de matură în momentele sub presiune.
"Serviciul și returul, din start. Ar trebui să fie mult mai bune pentru că jocul e foarte din scurt pe iarbă și trebuie să fii agresiv și să îți iei fiecare șansă. Cine dă, ăla își creează avantajul. Probabil, momentan, nu sunt suficient de matură în momente sub presiune să înțeleg mai bine ce trebuie să fac și să se mă corectez repede și din scurt.
Mă doare pentru că e un Grand Slam și chiar cred că pot să joc mai bine de atât și să nu ies de pe teren așa, dar, în același timp, nu a fost niciodată suprafața mea favorită, nu este în continuare și nu am ce să fac decât să merg mai departe, să continui să muncesc și să îmbunătățesc ce pot și cât de mult pot și să îmi văd de următoarele turnee", a spus Jaqueline.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo