Gabi Ruse, ce păcat! Românca, eliminată în turul 1 la Wimbledon după semifinala jucată la Bad Homburg
Gabriela Ruse părea să traverseze una dintre cele mai bune perioade ale sale pe iarbă înainte de Wimbledon, după semifinala disputată la Bad Homburg. Totuși, românca nu a rezistat pe tabloul principal și a fost eliminată încă din runda inaugurală.
Wimbledon 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie
Sursa video: Eurosport
Gabriela Ruse, aflată pe locul 71 WTA, s-a oprit în turul inaugural la Wimbledon. Jucătoarea noastră a fost eliminată de americanca de pe locul 50, Caty McNally, aflată pentru a patra oară pe tabloul principal al celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului.

Gerovital - Wimbledon 2026
Credit imagine: From Official Website
Acest articol vă este oferit de Gerovital.
Românca a servit pentru primul set la 5-4, însă americanca a rezistat eroic și s-a impus cu scorul de 7-5, 6-3, după o oră și 46 de minute de joc. Aceasta a fost cea de-a doua întâlnire directă dintre cele două jucătoare, după meciul din 2020 de la Australian Open, acolo unde tot americanca s-a impus, de asemenea în minimum de seturi, cu 6-1, 6-1.
Gabriela Ruse, OUT încă din turul 1 la Wimbledon. Jucătoarea noastră a servit pentru primul set
Gabriela Ruse a ajuns la Wimbledon cu un moral bun după semifinala disputată pe iarbă la Bad Homburg. În Germania, sportiva noastră le învingea pe Linda Noskova, Anna Kalinskaya și Emma Navarro în minimum de seturi înainte de a fi învinsă de Karolina Muchova, cea care avea să și cucerească marele trofeu.
Gabriela Ruse nu a trecut niciodată de turul întâi la Wimbledon. Sportiva noastră a bifat prezența pe teren de șase ori în carieră: 2018, 2019, 2022, 2024, 2025, 2026.
Din păcate, România nu a strălucit la Wimbledon până acum. Jaqueline Cristian a pierdut ieri în primul tur cu Iva Jovic, iar Irina Begu a pierdut și ea azi în fața lui Katie Swan. Speranțele noastre se leagă acum de singura reprezentantă rămasă în competiție la simplu, Sorana Cîrstea, care joacă la această oră cu Sara Bejlek.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
5
3
7
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)