O campioană atipică. Uimitor ce vrea să facă Noskova folosindu-se de notorietatea dată de titlul de la Wimbledon

Linda Noskova își dorește ca primul ei titlu de Grand Slam, Wimbledon 2026, să aibă un impact în afara tenisului. Jucătoarea cehă spune că obiectivul ei este să folosească notorietatea dobândită pentru a ajuta oamenii și a proteja mediul înconjurător.

Karolína Muchová - Linda Nosková - Wimbledon Rezumat

Sursa video: Eurosport

A câștiga primul tău Grand Slam la Wimbledon la 21 de ani este fantastic, dar Linda Noskova pare să vadă dincolo de această realizare impresionantă. Campioana de la Londra a acordat un interviu amplu publicației The Guardian în care, departe de a se concentra exclusiv pe succesul sportiv, a precizat că cea mai mare aspirație a sa este să folosească influența pe care i-a oferit-o tenisul pentru a genera un impact pozitiv în afara terenului.
"Acesta este unul dintre principalele motive pentru care joc tenis”, a explicat jucătoarea cehă într-un interviu acordat publicației britanice. "Vreau să am o voce nu doar pe teren, ci și în afara lui, pentru a putea face o diferență. Fie că este vorba de reciclare, de a ajuta natura sau de a sprijini oamenii aflați în nevoie din diferite țări. Toate acestea se află pe lista mea de obiective".
Campioana a explicat, de asemenea, că sensibilitatea sa față de mediu și cauzele sociale provine în mare măsură din copilăria sa. Crescută într-un orășel din Republica Cehă, înconjurată de natură, Linda a simțit întotdeauna o legătură specială cu mediul înconjurător. În plus, amintirea mamei sale, Ivana, care a murit de o boală incurabilă înainte de Wimbledon 2024, rămâne o sursă constantă de inspirație în viața ei.

Când rivalele au plecat în vacanță, Linda Noskova a mers să facă voluntariat în Zanzibar

Vorbele spuse de Noskova în interviul acordat publicației mai sus amintite nu sunt doar "vorbe în vânt". Astfel, în noiembrie anul trecut, după terminarea sezonului, în loc să meargă în vacanță cum fac cele mai multe dintre jucătoare, după o stagiune epuizantă, Linda a luat drumul Zanzibarului. Acolo, tânăra a făcut voluntariat pentru copiii nevoiași.
Echipa ei a crezut că glumește când i-a anunțat despre planurile avute, dar cehoaica a predat timp de aproape două săptămâni engleză și geografie micuților din insula care aparține de Tanzania.
Noskova a fost profund mișcată de sărăcia și condițiile în care copiii de acolo învață, astfel că a încercat să ajute pe cât posibil. Ea s-a încărcat de energie văzând bucuria de pe fețele copiilor, care au îndrăgit-o imediat. Puștii de acolo nici măcar nu știau ce este tenisul, astfel că Linda le-a promis că va reveni și le va aduce rachete și mingi. Probabil că o va face chiar anul acesta, chiar dacă sunt șanse mari ca stagiunea să i se prelungească, șansele să ajungă la Turneul Campioanelor fiind foarte mari.
Pe lângă voluntariatul pe care îl face, campioana de la Wimbledon este și o susținătoare a mediului înconjurător, fiind extrem de activă în această zonă pe rețelele de socializare. De altfel, ea are un cont separat de Instagram prin care atrage atenția în legătură cu pericolele care ne pândesc, încercând să ajute, cum poate, pentru a ne face conștienți cât de importantă e natura.
"Am crescut într-un mic sat, lângă o pădure, așa că sunt o mare iubitoare de natură. Am fost întotdeauna activă în timpul crizelor de mediu apărute în ultimii ani, am încercat să îi fac pe oameni să conștientizeze anumite lucruri. După ce îmi termin cariera în tenis vreau să fac ceva legat de mediu", recunoștea Noskova într-un interviu acordat anul trecut.
Noskova e fără doar și poate un exemplu, atât în teren, dar mai ales în afara lui, astfel că un titlu de Grand Slam nu e doar rodul muncii și talentului, dar și răsplata pentru o personalitate complexă, care mereu se gândește la cei din jur și la mediul înconjurător.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo