Sabalenka a câștigat duelul "bombardierelor" din WTA cu Ostapenko și e în optimi la Wimbledon! Pentru Aryna urmează un nou meci de gală

Aryna Sabalenka a trecut cu 6-4, 6-4 de Jelena Ostapenko și s-a calificat în optimile de finală de la Wimbledon. Liderul mondial a ajuns la opt Grand Slam-uri consecutive cu prezență în optimi, a egalat un record al lui Billie Jean King și se pregătește acum pentru un duel spectaculos cu Naomi Osaka.

Aryna Sabalenka - Jelena Ostapenko - Wimbledon Rezumat

Sursa video: Eurosport

Aryna Sabalenka își continuă parcursul impecabil la Wimbledon. Liderul mondial s-a calificat în optimile de finală ale turneului londonez, după ce a învins-o pe Jelena Ostapenko cu 6-4, 6-4, într-un duel care a adus față în față două dintre cele mai puternice jucătoare din circuitul WTA.
Casa Pariurilor, Wimbledon 2026

Casa Pariurilor, Wimbledon 2026

Credit imagine: From Official Website

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Bielorusa a fost mai solidă în momentele importante și a gestionat excelent schimburile de mare intensitate, confirmându-și statutul de principală favorită la cucerirea trofeului de la All England Club.
Calificarea în runda a patra reprezintă cea de-a 20-a prezență a Arynei Sabalenka în optimile de finală ale unui turneu de Grand Slam și a patra la Wimbledon.
CITEȘTE ȘI:

Sabalenka, constanță impresionantă în turneele majore. Liderul WTA e în optimi la Wimbledon

Liderul mondial traversează una dintre cele mai bune perioade din carieră. Odată cu victoria în fața Jelenei Ostapenko, Sabalenka a ajuns în optimile de finală la fiecare dintre ultimele opt turnee de Grand Slam la care a participat. Singura jucătoare care o mai poate egala la actuala ediție este Iga Swiatek.
În același timp, succesul împotriva letonei a fost al 36-lea obținut de Sabalenka la un Grand Slam din postura de favorită principală. Ea a egalat-o astfel pe Billie Jean King, cele două împărțind locul 9 în ierarhia all-time a Erei Open la acest capitol.
O altă statistică impresionantă confirmă dominația belarusei în prima săptămână a turneelor majore. Sabalenka a câștigat ultimele 45 de meciuri disputate în primele tururi ale Grand Slam-urilor, fără să cunoască înfrângerea. În această serie extraordinară, liderul mondial a cedat doar trei seturi.

Pentru Osaka urmează un duel de gală cu Naomi Osaka

În optimile de finală, Aryna Sabalenka o va întâlni pe Naomi Osaka, într-unul dintre cele mai atractive meciuri ale fazei. Liderul mondial conduce cu 3-1 la întâlnirile directe și a câștigat toate cele trei confruntări disputate în acest sezon. Cele două nu s-au întâlnit însă niciodată pe iarbă, astfel că duelul de la Wimbledon va reprezenta o premieră din acest punct de vedere.
Mai mult, există și o coincidență statistică spectaculoasă: toate cele patru confruntări anterioare dintre Sabalenka și Osaka s-au disputat în optimile de finală ale turneelor la care s-au întâlnit. Nici duelul de la Wimbledon nu face excepție, urmând să aibă loc tot în faza optimilor.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, poate fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo