Sabalenka, "nimicită" la Wimbledon: "Mă dezgustă aroganța ei! A avut un comportament josnic față de adversară!"

Aryna Sabalenka este criticată dur după reacția ironică avută la adresa declarațiilor făcute de Teodora Kostovic înaintea meciului de la Wimbledon. Jurnalistul francez Benoît Maylin a acuzat-o pe bielorusă de lipsă de modestie și a avut un discurs extrem de dur la adresa comportamentului său.

Aryna Sabalenka - Teodora Kostovic - Wimbledon Rezumat

Sursa video: Eurosport

Aryna Sabalenka a trecut fără emoții de primul tur de la Wimbledon, după victoria cu 6-2, 6-3 în fața sârboaicei Teodora Kostovic, însă reacția liderului mondial de la conferința de presă a stârnit controverse în lumea tenisului.
Casa Pariurilor, Wimbledon 2026

Casa Pariurilor, Wimbledon 2026

Credit imagine: From Official Website

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
După meci, Sabalenka a fost întrebată despre declarațiile făcute înaintea partidei de tânăra adversară, care spusese că este curioasă dacă numărul 1 WTA poate face față forței loviturilor sale. Bielorusa a răspuns zâmbind și într-o notă ironică:
"Cred că a spus că voia să vadă dacă pot face față forței ei (râde)... A fost atât de înfricoșător (râde). E bine că are această încredere. Este o calitate pe care trebuie să o ai", a declarat Sabalenka.
CITEȘTE ȘI:

Sabalenka, făcută praf de un reputat jurnalist francez după ce a spus la Wimbledon

Comentariile sale nu au fost însă deloc pe placul jurnalistului francez Benoît Maylin, unul dintre cei mai apreciați specialiști de tenis din Franța și fost jurnalist la L'Equipe, care a lansat un atac dur la adresa liderului mondial în emisiunea "Sans Filet", realizată de Winamax.
"Nu-mi place deloc ceea ce face în afara terenului. La conferința de presă a fost îngrozitoare cu adversara ei, care este doar un copil și care a spus, stângaci: «Abia aștept să joc cu Sabalenka și să văd dacă poate face față forței mele». Iar Sabalenka, ce spune la conferință? «Ah da, a spus că vrea să vadă dacă pot face față forței ei. Ce înfricoșător!»", a afirmat Maylin.
Jurnalistul francez consideră că liderul WTA ar fi trebuit să gestioneze cu mai multă eleganță situația, având în vedere diferența de experiență dintre cele două jucătoare: "Modestie, știi măcar ce înseamnă umilința? Un copil face asta pentru că vrea să arate că are ceea ce trebuie, e în regulă. Dar nu tu. Tu ești numărul 1 mondial, tu ești regina".
Maylin a explicat și cum ar fi preferat să reacționeze Sabalenka după victorie: "Arată-i că ești deasupra tuturor acestor lucruri și oferă-i puțin credit. Spune: «Ascultă, nu a fost rău, dar mai ai drum până acolo. Poate vei ajunge, dar ai timp». În schimb, ea a scuipat-o, a făcut-o una cu pământul. Este josnic. Lipsa ei de modestie mă face să vomit, mă dezgustă", a încheiat jurnalistul francez.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo