Serena Williams, antrenament cu o româncă la Wimbledon! Ce au remarcat experții la americancă, după ultimele sesiuni de pregătire

Jaqueline Cristian a trăit un moment special înainte de Wimbledon, antrenându-se alături de Serena Williams. Românca face parte din grupul restrâns de jucătoare cu care americanca s-a pregătit în ultimele zile, iar experții au remarcat o schimbare surprinzătoare în abordarea fostei campioane înaintea revenirii pe tabloul de simplu.

Wimbledon 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie

Sursa video: Eurosport

Jaqueline Cristian a avut parte de o experiență pe care puține jucătoare o pot trece în palmares. Românca s-a antrenat la Wimbledon alături de Serena Williams, una dintre cele mai mari campioane din istoria tenisului și deținătoare a 23 de titluri de Grand Slam.
Cristian a împărtășit momentul cu urmăritorii săi de pe rețelele sociale, publicând trei fotografii alături de legenda tenisului feminin. Mesajul care a însoțit imaginea a fost cât se poate de sugestiv:
"O zi (foarte fierbinte) de neuitat", a scris românca, adăugând și un emoticon cu o capră, foarte sugestiv de altfel ("GOAT" - Greatest of All Time), o referire la statutul special al Serenei Williams în istoria sportului.

Jaqueline Cristian, antrenament alături de Serena Williams, la Wimbledon

Pentru Jaqueline Cristian, oportunitatea de a împărți terenul de antrenament cu americanca reprezintă un moment important înaintea startului celui mai prestigios turneu pe iarbă din lume. Serena continuă să fie una dintre cele mai urmărite și admirate figuri din tenis, chiar și după lunga pauză competițională pe care a luat-o.
Jaqueline Cristian a ratat de puţin şansa de a fi cap de serie la Wimbledon. Pe locul 38 WTA, sportiva noastră ar fi avut nevoie să fie mai sus cu 4 locuri pentru a beneficia de statutul de favorită. Ca atare, sportiva de 28 de ani nu va fi "protejată" de întâlniri grele încă din runda inaugurală, dar sperăm să aibă o prestaţie solidă şi să își depășească cea mai bună performanţă a carierei la Wimbledon (un tur secund în 2023).
Antrenamentul Serenei Williams cu românca a venit după o sesiune de pregătire desfășurată cu Maria Sakkari. La doar o zi distanță, Serena a fost văzută din nou pe teren, de această dată alături de Marta Kostyuk. Jurnalistul Ben Rothenberg a remarcat forma bună arătată de americancă în timpul setului de antrenament disputat împotriva ucrainencei: "Serena joacă un set de antrenament cu Marta Kostyuk la Aorangi și lovește mingea foarte bine", a scris acesta.

Serena Williams, nevoită să-și schimbe strategia la revenirea în tenis, înainte de Wimbledon

Dincolo de imaginile spectaculoase de pe teren, experții au observat un detaliu care nu era caracteristic Serenei Williams în perioada în care domina circuitul feminin. Fostul lider WTA s-a antrenat, în decurs de doar câteva zile, cu Maria Sakkari, Jaqueline Cristian și Marta Kostyuk, toate jucătoare care ar putea deveni adversarele sale la Wimbledon.
În anii săi de glorie, Serena evita de cele mai multe ori astfel de sesiuni de pregătire. Mai ales la turneele de Grand Slam, americanca prefera să se antreneze exclusiv cu membrii propriei echipe și rareori împărțea terenul cu rivalele din circuit.
Chiar și la turneele de la Queen's și Berlin, unde și-a făcut revenirea în competiție la dublu, Williams a lucrat în principal alături de noua sa echipă, formată din antrenoarea Rennae Stubbs și partenerul de antrenament David Quayle.
Situația este însă diferită acum. Serena se pregătește pentru primul său Wimbledon după revenirea în tenis și are nevoie de cât mai multe ore de joc la simplu, motiv pentru care a ales să se testeze împotriva unor adversare de nivel înalt. Americanca a primit un wild-card atât pe tabloul de simplu, cât și pe cel de dublu și va fi, fără îndoială, una dintre marile atracții ale ediției din acest an.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo