Sorana Cîrstea, traseu bun la un Wimbledon care ar putea fi istoric pentru ea! Cu cine joacă Cristian, Ruse şi Begu

Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse şi Irina Begu au avut azi primele emoţii la Wimbledon 2026, odată cu tragerea la sorţi a tabloului feminin. Cap de serie, Sori are un culoar destul de favorabil spre optimi, în timp ce celelalte tricolore se confruntă cu adversare de top, care vor fi dificil de învins.

Sorana Cîrstea speră să treacă în premieră de turul 3 la Wimbledon

Credit imagine: Getty Images

Banner Gerovital

Banner Gerovital

Credit imagine: Eurosport

Luni, 29 iunie, turneul de la All England Club pornește la drum, iar speranţele noastre se leagă în principal de un parcurs cât mai lung al Soranei Cîrstea. Deşi are 36 de ani, sportiva tricoloră a avut o primă jumătate de an de vis, ultimul rezultat mare obţinut fiind calificarea în sferturile de finală de la Roland Garros.
Există însă semne de întrebare în privința stării sale fizice. După eliminarea de la Queen’s, în fața Emmei Răducanu, Sorana a anunțat că se confruntă cu o problemă medicală minoră și a decis să renunțe la participarea la turneele de la Berlin și Bad Homburg pentru a fi complet refăcută înainte de Wimbledon.
Cel mai bun rezultat al Soranei la Wimbledon rămâne calificarea în turul al treilea, performanță pe care a reușit-o de cinci ori, ultima dată în 2023. Chiar dacă iarba nu este suprafața sa favorită, statutul de cap de serie îi oferă șansa unui debut mai accesibil.
Astfel, Sori – care se află pe sfertul de tablou al Elenei Rybakina – va debuta în competiţie cu Sara Bejlek, sportivă de top 50. Cehoaica de 20 de ani e în premieră pe tabloul principal la All England Club şi, în mod normal, nu ar trebui să îi pună mari probleme lui Cîrstea.
Într-un eventual tur doi, românca o va întâlni pe învingătoarea din duelul Birrell - Korneeva, o altă dispută în care e favorită, ca urmare a valorii superioare şi a experienței. Un posibil tur 3 pentru Cîrstea se va traduce, în mod normal, într-o confruntare cu Linda Noskova, a 9-a favorită. Ar fi al 5-lea duel din acest an cu cehoaica, Sori triumfând la Dubai, Miami şi Roma (a fost învinsă de Linda la Indian Wells).
În măsura în care va pătrunde în premieră în optimi, Cîrstea are la orizont o încleştare cu Amanda Anisimova, finalista de anul trecut de la Wimbledon şi US Open. Sportiva din SUA e departe de nivelul de acum un an, dar nu a pierdut set în cele două confruntări anterioare cu românca (6-3, 6-3 chiar la Wimbledon, în 2019, şi 6-4, 6-1 la Australian Open 2022).

Cîrstea visează la optimi la Wimbledon. Cu cine se vor confrunta Cristian şi Ruse?

Dacă Sorana va ţinti fără îndoială o optime în premieră, pe tabloul principal se vor afla și Jaqueline Cristian, Elena-Gabriela Ruse şi Irina Begu. "Jaq" a ratat la limită statutul de cap de serie, ocupând locul 38 WTA, dar vrea cu siguranţă să îşi depăşească cea mai bună performanţă pe iarba londoneză (turul 2, în 2023).
Ea o va întâlni în primul tur pe Iva Jovic, puştoaica minune de 18 ani din SUA care a intrat în premieră în această primăvară în rândul celor mai bune 20 de jucătoare ale lumii. Sportiva de peste ocean este la a doua prezenţă la Wimbledon, în precedenta fiind eliminată în runda 1.
În acest an, Jovic a făcut sferturi la Australian Open şi a obţinut două victorii la sportive de top 10 WTA (Anisimova şi Paolini). Sportiva de peste Ocean e campioană în 2024 la Wimbledon, în proba de dublu, când a făcut pereche cu Tyra Caterina Grant.
Vom asista la o întâlnire în premieră între Cristian şi Jovic şi, deşi sportiva din SUA pleacă având prima şansă, tricolora va avea şansa sa. În măsura în care o depăşeşte pe Jovic, Jaqueline o poate întâlni în manşa secundă pe Tatjana Maria, veterana de 38 de ani, semifinalistă la turneul londonez în 2022. Germanca e specialistă pe iarbă, anul trecut ajungând să câştige titlul de la Queen's, pentru ca în 2026 să confirme că e greu de învins pe cea mai rapidă suprafaţă.
În ceea ce o priveşte pe Gabriela Ruse, aceasta va încerca să obțină în premieră o victorie pe iarba de la Wimbledon, după cinci participări pe tabloul principal fără succes. Ea e într-o formă fantastică, reuşind să ajungă în semifinale la Bad Homburg, după succese în faţa Lindei Noskova (10 WTA), Anna Kalinskaya (20 WTA) şi Emma Navarro (25 WTA).
La Wimbledon, compatrioata noastră va juca în primul tur cu numărul 47 WTA, Caty McNally, care anul acesta a ajuns în premieră în optimile unui turneu de WTA 1000. Va fi a doua întâlnire dintre cele două sportive, la precedenta americanca impunându-se (în calificările Australian Open 2020). Dacă va trece de McNally, Ruse va avea în faţă o misiune imposibilă: Elena Rybakina, a doua favorită.
În sfârşit, cea de-a patra reprezentantă a României, Irina Begu, o va întâlni în manşa inaugurală pe Kaite Swan. Va fi o reeditare a rundei întâi din 2018, când britanica s-a impus cu un dublu 6-2. În măsura în care accede în turul secund, bucureşteanca va da piept, probabil, cu Madison Keys, a 26-a favorită şi fostă campioană la Australian Open.
Adversarele româncelor în primul tur la Wimbledon:
  • Sorana Cîrstea - Sara Bejlek
  • Jaqueline Cristian - Iva Jovic
  • Gabriela Begu - Caty McNally
  • Irina Begu - Kaite Swan

Serena Williams revine la Wimbledon. Traseul virtual al marilor favorite, Sabalenka şi Rybakina

Unul dintre cele mai așteptate momente ale ediției din acest an de la Wimbledon este revenirea Serenei Williams pe tabloul de simplu. De șapte ori campioană la All England Club, americanca în vârstă de 44 de ani a acceptat ultimul wildcard oferit de organizatori și va disputa primul său meci de simplu la Wimbledon după o pauză de patru ani.
Serena va avea o misiune dificilă în primul tur, urmând a juca împotriva australiencei Maya Joint. În vârstă de 20 de ani, sportiva de la Antipozi are două titluri în palmares: unul la Rabat, când a depăşit-o în finală pe Jaqueline Cristian şi unul chiar pe iarbă, la Eastbourne, când a trecut de Alexandra Eala, sportiva care face furori pentru Filipine.
În ceea ce le priveşte pe marile favorite, Aryna Sabalenka şi Elena Rybakina, primele două în ierarhia mondială, sunt creditate de specialişti cu cele mai mari şanse la trofeu. Bielorusa are 3 semifinale pe iarba londoneză, ultima anul trecut, şi a dat semne de slăbiciune în ultimul an şi jumătate în Grand Slamuri (a câştigat doar US Open 2025, unde a avut un culoar favorabil). Ea compensează totuşi cu un serviciu fantastic şi un joc extrem de agresiv, ideal pentru iarbă, astfel că nu poate fi văzută altfel decât prima favorită.
De partea cealaltă, Rybakina a început anul perfect şi mulţi considerau că are şanse mari să o depășească pe Sabalenka, în clasamentul WTA. În ultima perioadă, kazaha nu a mai avut un nivel la fel de bun, dar iubeşte să joace pe iarbă, fiind campioana de la Wimbledon 2022. Cu un serviciu redutabil, Elena va fi greu de învins dacă își găseşte liniştea în joc şi nu cedează în faţa presiunii.
Pe jumătatea Arynei cele mai periculoase oponente sunt Pegula şi Andreeva, în timp ce Rybakina are un tablou în care Gauff şi Swiatek par să fie cele mai serioase ameninţări.
Traseul virtual al Arynei Sabalenka la Wimbledon
Traseul virtual al Elenei Rybakina la Wimbledon
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo