Va juca Serena Williams la Wimbledon în proba de simplu? Antrenoarea americancei "agită apele": "Nu e niciun secret, nu-i așa?"
Serena Williams ar putea produce surpriza verii și să revină pe tabloul de simplu de la Wimbledon. Rennae Stubbs, antrenoarea fostului lider mondial, a dezvăluit că decizia va fi luată în următoarele zile, în timp ce organizatorii păstrează încă o invitație disponibilă pentru turneul londonez.
Rennae Stubbs & Serena Williams
Credit imagine: Getty Images
Posibilitatea unei reveniri spectaculoase a Serenei Williams pe tabloul de simplu de la Wimbledon a fost readusă în discuție chiar de una dintre persoanele apropiate ale fostului lider mondial. Rennae Stubbs, antrenoarea americancei și fost număr unu mondial la dublu, a sugerat că participarea Serenei la simplu rămâne o opțiune reală, în condițiile în care organizatorii londonezi mai au încă o invitație disponibilă.
În cel mai recent episod al podcastului său, citat de Tennis Head, Stubbs a vorbit deschis despre șansele ca Serena Williams să accepte o invitație pe tabloul principal de simplu la Wimbledon, turneu programat între 29 iunie și 12 iulie.
"Uite, nu e niciun secret că mai există încă o invitație de acordat, nu-i așa? Și sunt convinsă că organizatorii de la Wimbledon speră că ea va spune da. Dar, din nou, Serena este cea care ia aceste decizii și, de multe ori, ne trimite un mesaj pentru a ne anunța. Așadar, ea va lua această decizie în următoarele zile, în funcție de ceea ce își dorește să facă", a declarat Stubbs.
CITEȘTE ȘI:
- Antrenorul Emmei Răducanu, decizie "de neconceput"! Un fost campion britanic, opinie "nepopulară"
- Djokovic, marea dilemă înainte de Wimbledon. Un fost lider ATP: "N-ai să găsești analist..."
Serena Williams ar putea juca la simplu la Wimbledon. Ce spune antrenoarea americancei
Antrenoarea americancei consideră că Serena este atrasă de ideea unei noi apariții la simplu pe iarba londoneză, însă în același timp rămâne realistă în privința nivelului său actual: "Cred că o parte din ea și-ar dori foarte mult să joace simplu la Wimbledon, dar este și foarte realistă în privința capacităților sale. Iar atunci când alege să nu joace, ia această decizie în funcție de propriile sentimente și de ceea ce consideră că este mai bine pentru ea", a explicat Stubbs.
În ciuda speculațiilor tot mai intense, nici măcar cei din anturajul Serenei nu cunosc răspunsul final: "Așa că nu știu care este răspunsul la această întrebare. Nimeni nu știe. Din moment ce mai există un wild card disponibil, sunt convinsă că această opțiune va rămâne deschisă, dar decizia îi aparține în totalitate. Organizatorii de la Wimbledon vor afla și ei în următoarele zile", a mai spus antrenoarea.
Până în acest moment, Serena Williams a primit deja un wild card pentru proba de dublu, unde este așteptată să facă pereche cu sora sa, Venus Williams. O eventuală prezență și pe tabloul de simplu ar reprezenta unul dintre cele mai importante momente ale ediției din acest an și ar reaprinde entuziasmul fanilor care visează să o mai vadă jucând pe legendara tenismenă din SUA.
Serena Williams, câștigătoare a 23 de titluri de Grand Slam la simplu, are o relație specială cu Wimbledon, turneu pe care l-a cucerit de șapte ori de-a lungul carierei. Ultima finală disputată de americancă pe iarba de la All England Club era în 2019, atunci când în ultimul act a fost învinsă fără drept de apel de Simona Halep.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)