Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

O fostă finalistă de la Wimbledon, eliminată încă din calificări! A cedat în două seturi cu locul 121 WTA

Dani Morar

Actualizat 27/06/2023 la 21:19 GMT+3

Eugenie Bouchard, fostă finalistă la Wimbledon, a cedat încă din prima rundă a calificărilor de pe iarba londoneză, astfel că nu va fi prezentă pe tabloul principal de la cel de-al treilea Grand Slam al anului.

Bouchard and Halep shake hands after their semi-final (Getty Images)

Credit imagine: Getty Images

Eugenie Bouchard, finalistă la Wimbledon în 2014, a cedat în două seturi în primul tur al calificărilor, astfel că va rata prezența pe tabloul principal de anul acesta. Calificările din 2023 sunt printre cele mai tari din istoria Wimbledon, cu o campioană și două finaliste.
Canadianca a fost elimiantă de Greet Minnen, după doar o oră și 37 de minute. A fost 6-4, 7-5 pentru sportiva din Belgia, care o va înfrunta în turul secund pe americanca Robin Montgomery, locul 147 WTA.
Bouchard a ajuns la 29 de ani și s-a făcut remarcată în 2012, atunci când câștiga Wimbledon la categoria de juniori. În 2014 a avut cel mai bun sezon al carierei, reușind să ajungă până în semifinale la Australian open și Roland Garros și fiind la un pas de trofeu pe iarba londoneză.
Petra Kvitova se impunea atunci în ultimul act, Boucahard reușind să câștige doar 3 game-uri pe durata partidei. A fost 6-3, 6-0 pentru jucătoarea din Cehia, câștigând al doilea și ultimul Grand Slam din cariera sa.
Bouchard a suferit un regres enorm din cauza accidentărilor, iar în acest moment se regăsește abia pe locul 218 WTA. Din 2014 încoace, ea a ajuns în turul 2 al turneelor de Grand Slam doar de 5 ori din 26 de încercări.
Citește și:

Wimbledon 2023: cele mai tari calificări din istorie în circuitul WTA

Nu mai puțin de 10 dintre sportivele care joacă în calificări la Wimbledon au făcut, de-a lungul carierei, cel puțin sfert de finală într-un Grand Slam. Acestea sunt însă departe de forma de odinioară, iar clasamentul WTA nu le-a permis să joace direct pe tabloul principal de la All England Club.
Dintre cele 10, se remarcă în primul rând Sofia Kenin, cea care în 2020 avea un an de vis: după ce s-a impus la Australian Open, într-o finală cu Muguruza, sportiva din SUA ajungea în ultimul act la Roland Garros, unde pierdea la Iga Swiatek. Între timp, jucătoarea din State a coborât pe locul 128 WTA și e nevoită să joace calificări pentru al treilea turneu de Grand Slam al anului.
Eugenie Bouchard (finalistă la Wimbledon 2014, după ce o învingea în semifinale pe Halep) și Vera Zvonareva (finalistă la Wimbledon 2010 și US Open 2010) au și ele de jucat tururi preliminarii pentru a evolua la turneul londonez de anul acesta. Dacă rusoaica a ajuns la 38 de ani și nu mai evoluează de ceva timp la nivelul optim, în ceea ce o privește pe canadiancă aceasta are doar 29 de ani. Deși nu a avut mari probleme cu accidentările, Bouchard a arătat în ultiimii ani un dezinteres major pentru tenis și a coborât până pe locul 220 WTA.
Foste semifinaliste de Grand Slam, Coco Vandeweghe (Australian Open 2017), Yanina Wickmayer (US Open 2009) și Tamara Zidansek (Roland Garros 2021) nu au nici ele un clasament care să le permită înscrierea directă pe tablou.
Celor 6 menționate anterior li se adaugă Viktorija Golubic, Hsieh Su-wei, Ana Konjuh și Kristina Mlandevovic, toate cu sfert de finală de Grand Slam în carieră, dar care acum sunt obligate să evolueze în calificările Wimbledon.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo