Alcaraz debordează de încredere la Wimbledon. Ce a declarat campionul en-titre după calificarea în sferturi
Publicat 08/07/2024 la 12:11 GMT+3
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon, după ce l-a învins în patru seturi pe Ugo Humbert. După meci, murcianul a vorbit despre nivelul său de joc și s-a arătat extrem de încrezător în ritmul pe care îl are.
Carlos Alcaraz - Ugo Humbert - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Alcaraz își continuă cursa de apărare a titlului cucerit la Wimbledon anul trecut, după ce a obținut o nouă victorie la All England Club. Favoritul 3 de la Londra s-a calificat în sferturile de finală, după ce l-a învins pe Ugo Humbert cu scorul de 6-3, 6-4, 1-6, 7-5.

Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Ibericul a arătat în ultimele două meciuri disputate la Wimbledon, respectiv cele cu Tiafoe și Humbert, că poate avea fluctuații de formă care să îl coste. Totuși, campionul din 2023 de la Londra a dezvăuit după meci că se simte foarte bine și că speră să afișeze același ritm și în următoarele partide.
"E mereu minunat să te califici în sferturile de finală, mă simt incredibil pe teren. Mă îmbunătățesc cu fiecare meci pe care îl joc, mă simt confortabil, reușesc puncte bune, sper că voi continua așa.
Am menținut un nivel foarte înalt de concentrare pe parcursul meciului. Al treilea set a fost probabil cel mai dificil pentru mine", a spus Carlitos, potrivit Punto de Break.
Citește și:
- SINNER A LĂSAT TACTICA DEOPARTE ȘI A DEZVĂLUIT "CEL MAI IMPORTANT LUCRU" PE CARE ÎL FACE PE TEREN, LA WIMBLEDON
- COCO GAUFF, DISCURS DE CLASĂ DUPĂ ELIMINAREA DE LA WIMBLEDON: "NU O SĂ FAC VREODATĂ GREŞEALA ASTA"
ALCARAZ, FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU JUCĂTORUL SURPRIZĂ PE CARE ÎL ANUNŢA POSIBIL CAMPION LA WIMBLEDON
Carltios are șansa de a intra în categoria selectă a tenismenilor care au făcut dubla Roland Garros - Wimbledon în același an. Doar 5 jucători au reușit această performanță în toată istoria tenisului: Rod Laver (1969), Bjorn Borg (1978, 1979, 1980), Rafa Nadal (2008, 2010), Roger Federer (2009) și Novak Djokovic (2021). Întrebat cine sunt principalii adversari în lupta pentru titlu, la actuala ediție, murcianul i-a nominalizat pe Sinner, Djokovic, Zverev și pe...Tommy Paul.
"Jannik Sinner, Novak Djokovic, Alexander Zverev. și, un mic pariu surpriză al meu: Tommy Paul", a fost răspunsul lui Alcaraz la provocarea lansată de spaniolii de la Movistar, înainte de startul Wimbledon.
La 9 zile distanţă de la acea afirmaţie, Alcaraz şi Tommy Paul vor fi faţă în faţă, marţi, pentru un duel care duce în semifinalele All England Club. Carlitos a ajuns în sferturi graţie unei victorii în 4 seturi în faţa lui Ugo Humbert, în timp ce yankeul a trecut de Bautista Agut, în al doilea meci la rând de la Wimbledon în care s-a impus în minimum de seturi.
Paul vine după succesul de la Queen's, turneu pe care și Alcaraz l-a câștigat înainte de a se încorona "rege" la Wimbledon. Carlitos a pierdut două dintre cele 4 partide directe cu americanul, astfel că Tommy nu are cum să fie altfel decât încrezător înaintea confruntării din sferturi.
"Cunoașterea este întotdeauna cea mai importantă armă în tenisul masculin, astfel că, faptul că îl ştiu atât de bine pe Carlos poate fi un avantaj important. Amândoi jucăm un tenis agresiv, va fi cu siguranţă o partidă distractivă pentru spectatori şi telespectatori. Sunt foarte entuziasmat de meci, mai ales că probabil voi juca în premieră pe Centre Court, cea mai emblematică arenă din tenis. Sunt mai entuziasmat decât am fost vreodată în cariera mea", a spus Paul după succesul cu Bautista Agut, fost semifinalist la Wimbledon.
Tommy Paul a fost considerat unul dintre cei mai promițători jucători din lume, presa din SUA vorbind despre el ca despre un viitor număr unu mondial acum un deceniu. El a câștigat Roland Garros 2015 la juniori și a jucat finală la US Open în competiția destinată puștilor, în același an. Un talent aparte, sportivul american nu a mai confirmat la cel mai înalt nivel, parțial și din cauza presiunii. Totuși, anul acesta a reușit să se apropie de top 10 ATP, urcând pe cea mai bună poziție din carieră (12). În ultimele luni, jucătorul de peste ocean a făcut semifinale la Indian Wells și Roma, la prima fiind la câteva puncte de o finală cu Alcaraz (a pierdut în semifinala cu Medvedev, scor 6-1, 6-7, 2-6).
3 titluri are Tommy Paul în palmares, victoria de la Queen's fiind singura într-un turneu de 500 ATP. În primele două finale câștigate, el se impusese contra lui Spaovalov, la Stockholm și contra lui Giron, la Dallas, ambele competiții fiind de 250 ATP.
Wimbledon 2024 se desfășoară în perioada 1 iulie - 14 iulie și poate fi urmărit în direct și în exclusivitate în România pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)