Final de eră? Mesajul pe care Djokovic nu voia să îl audă. Cuvintele cheie transmise de Kyrgios, după finala Wimbledon

Novak Djokovic a fost învins în 3 seturi, în această seară, în finala Wimbledon 2024, de către Carlos Alcaraz, care și-a adjudecat al doilea titlu consecutiv la All England Club. După înfrângerea sârbului, Nick Kyrgios a scris un mesaj dureros, dar pe cât de trist pe atât de adevărat pentru cel mai titrat jucător din istorie.

Rezumatul finalei fără istoric dintre Carlos Alcaraz și Novak Djokovic, de la Wimbledon 2024

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic a cedat în această seară, în 3 seturi, în fața lui Carlos Alcaraz, cu scorul de 2-6, 2-6, 6-7 (4), după aproape două ore și jumătate de joc, în finala Wimbledon 2024.
betano

betano

Credit imagine: Getty Images

Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Sârbul a rămas cu 24 de titluri de Grand Slam, ajungând astăzi la 13 finale pierdute în competițiile majore. La All England Club, Nole s-a aflat de 10 ori în ultimul act al turneului, fiind învins doar de 3 ori.
Până acum, în primele trei turnee de Grand Slam ale anului, Novak Djokovic nu a reușit să câștige niciun titlu. La Australian Open a fost eliminat în semifinale de Jannik Sinner, la Roland Garros a fost nevoit să se retragă înainte de meciul din sferturi, în timp ce acum a ajuns până în finală, însă unde a avut puține soluții în fața lui Carlos Alcaraz.
Dincolo de asta, primele trei turnee majore ale anului au fost câștigate de Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, care a reușit dubla Roland Garros - Wimbledon, jucători de 22, respectiv de 21 de ani, motiv pentru care Nick Kyrgios a tras și o concluzie.
Australianul, mare fan Djokovic, a scris după finala de la Wimbledon că acesta ar putea fi momentul schimbării de generație în tenis, Big 3 fiind ușor-ușor înlocuit cu tinerii care au luat deja avânt.
"Wow. Îl iubesc pe Djokovic, dar este aceasta poate prima dată când putem spune "schimbarea de gardă"?!?!", a scris Kyrgios, pe rețelele de socializare.

DJOKOVIC, CEA MAI DURĂ ÎNFRÂNGERE DIN ULTIMII 11 ANI LA WIMBLEDON

Novak Djokovic nu a mai pierdut o finală de Grand Slam în 3 seturi din 2021. Atunci ceda în fața lui Daniil Medvedev, la US Open, scor 4-6, 4-6, 4-6.
Pe iarbă, sârbul nu a mai pierdut în minimum de seturi din 2013, când era învins de Andy Murray, cu scorul de 4-6, 5-7, 4-6. Aceea a fost, de altfel, prima înfrângere suferită vreodată de Nole în finala de la Wimbledon, următoarele două venind în fața lui Alcaraz, în 2023 și 2024.
Prin faptul că a ajuns în sezoane consecutive în ultimul act la Wimbledon în fața lui Djokovic, Alcaraz a intrat în istorie. Carlitos este doar al doilea jucător care a reușit, în era Open, să-l înfrunte pe sârb în două finale la rând la All England Club.
Singurul sportiv care a mai jucat de două ori cu Nole, pe iarba londoneză, cu trofeul pe masă, este Roger Federer, cele două finale având loc în 2014 și 2015 și fiind câștigate de sârb, în 5, respectiv 4 seturi.
De-a lungul timpului au fost 7 astfel de situații, Federer ajungând în finale consecutive la Wimbledon cu 3 sportivi diferiți.
Bjorn Borg a reușit și el această performanță în fața a doi adversari, Jimmy Connors și John McEnroe, iar Boris Becker l-a înfruntat în doi ani consecutivi în ultimul act la All England Club pe Stefan Edberg.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo