Legendarul Jimmy Connors are încredere totală în Novak Djokovic la Wimbledon: "Asta poate fi șansa lui"

Novak Djokovic a revenit incredibil pe terenul de tenis, după o accidentare la genunchi care părea că îi va pune în pericol și participarea la Jocurile Olimpice, nu doar la Wimbledon. Nole a câștigat la debutul de la All England Club și i-a atras atenția lui Jimmy Connors, care nu îl exclude deloc pe sârb din lupta pentru trofeu.

Vit Kopriva - Novak Djokovic - Wimbledon Rezumat

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic s-a recuperat mai repede decât era de așteptat și a început fulminant turneul de la Wimbledon, cedând numai 5 game-uri în disputa cu Vit Kopriva. Liderul all-time în materie de Grand Slam-uri a arătat foarte bine pe teren, iar acest aspect a fost remarcat și de Jimmy Connors.
Betano, Wimbledon

Betano, Wimbledon

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Figura legendară din "sportul alb" a vorbit astfel despre sârb în cadrul podcastului său, intitulat "Advantage Connors", iar conclzuia sa a fost că nu îl poți exclude pe Novak din lupta pentru trofeu, deși nu e principalul favorit. În plus, americanul a punctat o abilitate esențială pe care o deține Nole în "arsenalul" său.
"Nu ai cum să nu te bazezi pe Djokovic. Poate că este al treilea favorit, dar a câștigat turneul de șapte ori. Dacă este sănătos și se simte bine, de ce nu ar fi el favorit?
Chiar dacă a avut un sezon dificil până în acest punct, campioni precum Djokovic excelează sub presiune. Wimbledon poate fi șansa lui de a schimba lucrurile. Djokovic are o abilitate incredibilă de a-și obosi adversarii.
Mișcarea sa de pe teren este fără egal, iar rezistența sa e incomparabilă", a spus fostul mare campion american, citat de We Love Tennis.
Citește și:

DJOKOVIC, PLECĂCIUNE ÎN FAȚA LEGENDARULUI RONNIE O'SULLIVAN, LA WIMBLEDON

După meciul de debut de la Londra, Novak Djokovic și-a dezvăluit admirația pentru legenda snookerului Ronnie O'Sullivan, care a urmărit marți victoria numărului 2 mondial în primul tur la Wimbledon. De șapte ori campion mondial, O'Sullivan a fost în loja lui Djokovic de pe Centre Court și l-a văzut pe sârb evoluând pentru prima dată după operația de la genunchi.
Atât Djokovic, cât și O'Sullivan sunt considerați favoriți la titlul de GOAT în sporturile lor: "Sunt fanul lui", a spus Djokovic despre O'Sullivan: "Mă uit la snooker doar datorită lui. L-am urmărit când eram copil. Sincer, l-am văzut jucând cu mulți ani în urmă. Tatălui meu îi plăcea să se uite la snooker. Eu mă uitam doar la Ronnie. De fiecare dată când nu juca, nu mă uitam.
Tocmai am avut o întâlnire, o interacțiune pentru prima dată. A fost minunat. Este unul dintre cei mai mari sportivi pe care obișnuiam să îi urmăresc când eram copil. A fost foarte frumos să îl am în preajmă. Să sperăm că vom putea juca snooker împreună, pentru că sunt foarte slab la snooker. Mă descurc la biliard, dar la snooker am încercat de două ori și este foarte, foarte greu. Da, este uimitor. Este o persoană foarte drăguță, un tip simpatic și foarte amuzant", a spus Nole la Londra.
Și Ronnie a avut în trecut cuvinte frumoase de spus la adresa celui mai mare campion din sportul alb: "Toată lumea, indiferent dacă joacă fotbal, golf, tenis sau hochei, indiferent de sportul preferat, îl urmărește pe Djokovic. El este acolo, lângă cei mai buni sportivi din istorie, din orice sport. Este pur și simplu campionul campionilor", a spus septuplul campion mondial anul trecut.
Wimbledon 2024 se desfășoară în perioada 1 iulie - 14 iulie și poate fi urmărit în direct și în exclusivitate în România pe Eurosport și în aplicația Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo