Madison Keys, dramă totală la Wimbledon! S-a accidentat când era la un game de accederea în sferturi și apoi a abandonat
Publicat 07/07/2024 la 18:03 GMT+3
Madison Keys a trăit o adevărată dramă în partida cu Jasmine Paolini de la Wimbledon. Americanca părea că se îndreaptă către calificarea în sferturi, dar când conducea cu 5-2 în decisiv, cu dublu break, a început să resimtă dureri la picior. Italianca a profitat și a egalat la 5, iar în game-ul următor Keys a fost nevoită să abandoneze.
Madiso Keys (Wimbledon 2024)
Credit imagine: Getty Images
Prima zi a optimilor de finală de la Wimbledon a fost perturbată de ploaie până acum și doar pe terenurile acoperite s-a putut juca fără întreruperi. Primul meci al zilei pe terenul 1 a fost cel dintre Jasmine Paolini și Madison Keys, care s-a terminat în cel mai crunt mod posibil pentru americancă.

Betano Wimbledon
Credit imagine: Getty Images
Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Paolini a început mai bine și a câștigat primul set cu 6-3, dar Keys a jucat impecabil în prima parte a actului secund și s-a desprins la 5-1. Paolini a revenit fantastic și în cele din urmă s-a ajuns în tie-break, unde americanca s-a salvat in-extremis de la eșec și s-a impus cu 8-6, astfel că s-a intrat în decisiv.
Având un moral excelent după câștigarea setului 2, Keys a continuat să fie jucătoarea mai bună și a ajuns să conducă cu 5-2, cu dublu break. În game-ul în care a servit prima dată pentru meci, americanca a început să acuze ceva probleme medicale, iar lucrurile s-au înrăutățit după fiecare punct.
Madison Keys s-a retras de la Wimbledon când era la un game distanță de sferturile de finală
Keys s-a mișcat din ce în ce mai greu, iar Paolini a făcut ceea ce trebuia să facă în această situație, trimițând mingile în terenul advers. În scurt timp italianca s-a apropiat la 4-5, iar în pauza care a urmat Keys a primit îngrijiri medicale. Totul a fost în zadar, deoarece a devenit clar că a suferit o accidentare serioasă, probabil ceva de ordin muscular. Americanca a încercat să continue, dar și-a mai pierdut o dată serviciul și scorul a devenit egal, iar după două puncte din game-ul următor a hotărât să se retragă.
Pentru orice jucător e crunt să abandoneze, dar pentru Keys dezamăgirea e cu atât mai mare cu cât era la un pas de o victorie superbă, care ar fi echivalat cu egalarea celor mai bune performanțe ale sale la Wimbledon, sferturi de finală în 2015 și 2023.
Paolini a avut șansă cu accidentarea adversarei, dar se poate bucura că a ajuns în premieră în sferturi la All England Club. Până în acest an, micuța jucătoare din Italia nu câștigase niciun meci pe iarba londoneză, pe tabloul principal. Paolini a devenit prima italiancă din istorie care face sferturi la Roland Garros și Wimbledon în același an.
Pentru un loc în careul de ași, finalista de la Roland Garros se va duela cu Cori Gauff sau Emma Navarro, care vor juca ceva mai târziu.
Wimbledon 2024 se desfășoară în perioada 1 iulie - 14 iulie și poate fi urmărit în direct și în exclusivitate în România pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo