Tsitsipas, declarație greu de înțeles după eliminarea surprinzătoare de la Wimbledon: "Sunt mândru de mine"

Stefanos Tsitsipas, unul dintre principalii favoriți de la Wimbledon, a fost eliminat încă din turul al doilea al competiției de către finlandezul Emil Ruusuvori. Deși a spus înaintea turneului de la Londra că vrea să facă ceva măreț, elenul a declarat după eșecul surprinzător că este mândru de el.

Stefanos Tsitsipas deluso a Wimbledon 2024

Credit imagine: Getty Images

Stefanos Tsitsipas a fost eliminat joi de la Wimbledon, după ce a cedat în turul 2 în fața lui Emil Ruusuvuori. Finlandezul s-a impus cu scorul de 7-6, 7-6, 3-6, 6-3, eliminându-l astfel pe favoritul numărul 11 al competiției.
Casa Pariurilor, Wimbledon

Casa Pariurilor, Wimbledon

Credit imagine: Getty Images

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Eșecul de la Londra al lui Tsitsipas nu face decât să "contribuie" și mai mult la rezultatele dezamăgitoare ale elenului din ultima perioadă, în ciuda talentului pe care îl deține. În ultimele 16 luni, Stefanos a câștigat un singur turneu important, Masters-ul de la Monte Carlo din 2024, o performanță modestă pentru cel care se anunța unul dintre liderii noii generații.
Înainte de startul turneului de la Wimbledon, Tsitsipas spunea că acest Grand Slam este competiția sa preferată și că își dorește să facă ceva măreț. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, înregistrând astfel cel mai slab rezultat pe iarba londoneză din ultimii trei ani (în 2022 a ieșit în turul 3, iar în 2023 în optimi).
Citește și:

tsitsipas e "mândru de el", în ciuda eșecului de la wimbledon

În pofida declarațiilor de luptă date înaintea marelui șlem londonez, Tsitsipas a spus după meciul cu Ruusuvori că este mândru de el, în cadrul unui discurs greu de înțeles din partea unui jucător care la vârsta pe care o are (26 de ani), trebuia să fie teoretic în apogeul carierei.
"A fost un meci interesant, totul s-ar fi putut schimba dacă aș fi câștigat setul al doilea. Am dat tot ce am avut mai bun, dar nu a funcționat, el și-a gestionat emoțiile foarte bine și a avut puțin mai multă putere și precizie.
Sunt mândru de mine, aceste meciuri mă vor face să evoluez. Trebuie să învăț să gestionez aceste tipuri de situații cu presiune", a spus tenismenul elen, potrivit Punto de Break.
Wimbledon 2024 se desfășoară în perioada 1 iulie - 14 iulie și poate fi urmărit în direct și în exclusivitate în România pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo