Incident uluitor în cel mai dezechilibrat meci de la Wimbledon: "Nu mai joc. Ar putea avea un cuțit"

Yulia Putintseva a suferit un eșec drastic în primul tur de la Wimbledon, 0-6, 0-6 în fața Amandei Anisimova, dar prestația lamentabilă a reprezentantei Kazakhstanului s-a datorat și unui incident neobișnuit. Aceasta s-a simțit amenințată de o spectatoare care o urmărea strident și a refuzat să mai continue partida până când fana respectivă nu a fost scoasă din arenă.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Prima zi de la Wimbledon 2025 a fost marcată de mai multe surprize, dar și de câteva controverse. Taylor Fritz s-a enervat teribil când duelul său cu Giovanni Mpetshi Perricard a fost întrerupt la 2-2 la seturi, deși mai erau peste 40 de minute până la ora 23:00 (ora 01:00 a României), dar un incident și mai grav s-a petrecut pe terenul 15, în timpul confruntării Amanda Anisimova - Yulia Putintseva.
Casa Pariurilor Wimbledon

Casa Pariurilor Wimbledon

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Americanca a obținut o victorie zdrobitoare, scor 6-0, 6-0, după numai 45 de minute de joc. Anisimova era favorită în acel meci, dar nimeni nu se aștepta ca reprezentanta Kazakhstanului să nu ia niciun game. Prestația sa extrem de slabă s-a datorat cel mai probabil și unui moment de panică, care a distras-o de la concentrarea asupra partidei.

Yulia Putintseva s-a simțit amenințată la Wimbledon și a cerut evacuarea unui spectator

La 0-3 în primul set, Putintseva s-a dus la arbitrul de scaun și s-a plâns că un spectator o privește ciudat și că se teme pentru siguranța ei. Kazaha a refuzat să mai continue partida până când fanul respectiv nu a fost dată afară din arenă.
"Îl puteți scoate afară? Nu voi continua să joc până nu pleacă. Acești oameni sunt periculoși... Când va veni paza?", a spus Putintseva.
Arătând spre o zonă a mulțimii, ea a identificat persoana ca fiind îmbrăcată în verde, înainte de a adăuga: "Scoate-l afară, ar putea avea un cuțit".
Personalul de securitate a fost chemat imediat, iar arbitrul a vorbit cu oamenii de ordine pe teren și persoana respectivă a fost scoasă din tribune, iar meciul a continuat.
"În urma unei plângeri privind comportamentul unui spectator la meciul de pe terenul 15, arbitrul de scaun a informat securitatea, iar problema a fost rezolvată.", a fost comunicatul emis de organizatori.
La finalul meciului, Amanda Anisimova a fost întrebată și ea despre incident, dar americanca s-a rezumat să-și manifeste convingerea că ea și adversara ei au fost în deplină siguranță: "Cred că i-a strigat ceva în timpul serviciului! Sunt sigură că am fost protejate".
Putintseva nu a putut depăși momentul delicat și tenisul său a avut de suferit. Conform BBC, kazaha a fost surprinsă cu lacrimi în ochi spre finalul partidei. Yulia a refuzat să stea de vorbă cu presa după meci.
Organizatorii de la Wimbledon "suflă și în iaurt" în asemenea cazuri, după drama trăită de Emma Raducanu în urmă cu câteva luni, când a fost hărțuită de un bărbat în timpul mai multor turnee. Acesta a fost interzis la toate competițiile WTA, dar presa britanică a relatat că a încercat să-și procure bilete pentru Wimbledon. Autoritățile l-au descoperit la timp și, teoretic, nu are cum să ajungă în tribune la meciurile Emmei.
În ceea ce o privește pe Yulia Putintseva, aceasta pare că e predestinată unor controverse. Săptămâna trecută, la Bad Homburg, ea a înjurat-o pe Maria Sakkari la finalul partidei câștigate de jucătoarea elenă. Între cele două a avut loc un schimb dur de replici, fiind necesară intervenția arbitrului pentru ca lucrurile să nu degenereze. În trecut, Putintseva a mai fost implicată în momente delicate. Spre exemplu, la US Open 2024, kazaha a tratat cu dispreț un copil de mingi, dar după acel incident și-a prezentat scuze, recunoscând că adesea se enervează și înjură pe teren.
Wimbledon se desfășoară în perioada 30 iunie - 13 iulie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo