Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Calificările de la Wimbledon sunt în desfășurare! Alexandra Ignatik, prima româncă în turul 2

Irina Aldea

Actualizat 21/06/2022 la 19:02 GMT+3

Pregătirile pentru al treilea turneu de Grand Slam al anului au intrat în linie dreaptă. Luni au început calificările la Wimbledon, iar Marius Copil a fost eliminat încă din prima zi. Marți, alte 4 românce intră în concurs.

Alexandra Cadantu Ignatik

Credit imagine: Getty Images

UPDATE / Alexandra (Cadanțu) Igantik e prima jucătoare din România care se califică în turul 2 al calificărilor la Wimbledon. Sportiva de pe locul 174 WTA a învins din păcate o altă româncă, pe Cristina Dinu, cu scorul de 6-3, 6-1, după o oră și 33 de minute de joc. În continuare, Ignatik se va duela cu învingătoarea meciului dintre Chwalinska și Bolsov Zadoinov.
UPDATE / Din păcate, Laura-Ioana Paar pierde și ea în primul tur al calificărilor la Wimbledon, după ce câștigase primul set în fața americancei Christina McHale. Până la urmă, jucătoarea din SUA a revenit și s-a impus cu scorul de 2-6, 6-4, 6-4, la capătul unui meci care a durat două ore și 17 minute de joc.
UPDATE / Din păcate, Gabriela (Talabă) Lee a fost eliminată încă din primul tur al calificărilor la Wimbledon, după ce a cedat în fața australiancei Zoe Hives cu scorul de 2-6, 4-6, la capătul unui meci care a durat o oră și 11 minute de joc.
UPDATE / Marți, alte 4 românce intră în concurs la Wimbledon.
  • Prima este Gabriela (Talabă) Lee (152 WTA), care va juca înmpotriva australiencei Zoe Hives (572 WTA), în jurul orei 14.45, în direct pe Eurosport Player.
  • Mai apoi, Laura-Ioana Paar (717 WTA) o va întâlni pe Christina McHale (242 WTA) în jurul orei 16.10.
  • În ultimul meci al zilei în care sunt implicate românce se vor duela Cristina Dinu (263 WTA) și Alexandra Ignatik (fostă Cadanțu), în jurul orei 17.15.
UPDATE / Marius Copil a fost azi eliminat încă din primul tur al calificărilor de către Constant Lestienne cu scorul de 4-6, 3-6, la capătul unui meci care a durat o oră și 13 minute de joc.
Știre inițială
A mai rămas doar o săptămână până la startul meciurilor de pe tabloul principal de la Wimbledon. Al treilea turneu de Grand Slam al anului se va desfășura în perioada 27 iunie – 10 iulie, în direct pe Eurosport și Eurosport Player. Până atunci însă vom putea urmări partidele din calificări.
Primul reprezentant al României care intră în concurs este arădeanul Marius Copil, ajuns pe locul 318 ATP. Tenismenul român va debuta azi pe iarba de la All England Club, împotriva francezului Constant Lestienne (30 de ani), ocupant al locului 151 ATP, recent semifinalist al turneului ATP Challenger de la Ilkley (Marea Britanie). Meciul va începe după ora 17.30, în direct pe Eurosport Player.
CITEȘTE ȘI:

Marius Copil joacă azi în calificări la Wimbledon, în direct pe Eurosport Player

Astfel, Marius Copil va încerca săptămâna aceasta să obțină pentru a cincea oară calificarea pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, turneu în cadrul căruia nu a reușit să treacă niciodată de runda inaugurală (2016, 2017, 2018, 2019), în ciuda faptului că arădeanul are un serviciu foarte puternic, o armă foarte importantă pe această suprafață.
Va fi prima întâlnire dintre cei doi tenismeni, care au acumulat 2.658.875 de dolari, Copil, respectiv 647.225 de dolari, Constant Lestienne. Anul acesta, în cadrul turneului de la Wimbledon nu se vor acorda din păcate puncte în clasamentele ATP și WTA, ca urmare a măsurii organizatorilor englezi de a le interzice participarea la turneu rușilor și bielorușilor, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo