Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Federer a fost de 40 de ori mai rău decât mine!" Holger Rune lansează o nouă controversă după Roland Garros

Irina Aldea

Publicat 20/06/2022 la 17:26 GMT+3

Holger Rune a afirmat de curând că Roger Federer era "de 40 de ori mai rău" la vârsta sa, după ce jucătorul de 19 ani s-a apărat pentru comportamentul avut în timpul înfrângerii de la Roland Garros în fața lui Casper Ruud, care a implicat o ceartă în vestiar.

Holger Rune & Roger Federer

Credit imagine: Getty Images

Casper Ruud și Holger Rune au purtat la Roland Garros un adevărat război al declarațiilor după întâlnirea directă din sferturile de finală de la Paris. Cei doi au avut câteva înfruntări în timpul jocului, iar tensiunea s-a putut observa la strângerea de mână de la fileu, când Rune nici nu și-a privit în ochi adversarul. Danezul a lansat acuze dure la conferința de presă, susținând că Ruud s-a bucurat ostentativ în fața sa la vestiare.
Danezul a fost criticat pentru comportamentul său, însă acesta spune că nu ar trebui judecat, pentru că au existat cazuri și mai rele: "Dacă l-ați vedea pe Roger Federer în tinerețe, era poate de 40 de ori mai rău decât mine", a spus Rune, care a avut probleme în a-și controla emoțiile la Roland Garros în fața lui Casper Ruud, el certându-se în mod repetat cu arbitrul și fiind implicat chiar într-un moment ciudat când mama sa a părăsit arena.
CITEȘTE ȘI:

Holger Rune își compară atitudinea cu cea a lui Roger Federer la 19 ani

Rune abia dacă s-a uitat la Ruud după meci, oferind o strângere de mână fără prea mare încântare înainte de a se îndrepta spre vestiare, unde se pare că drama a continuat, pentru că Ruud și Rune au fost implicați într-un război al cuvintelor. Tânărul și-a apărat acțiunile de atunci, susținând că Federer, câștigător a 20 de Grand Slam-uri, a fost mult mai rău decât el și că are "destul timp pentru a avea o imagine mai bună".
"Dacă l-ați vedea pe Roger Federer când era tânăr, era poate de 40 de ori mai rău decât mine", a spus Rune. "Iar el este unul dintre cei mai iubiți jucători de tenis din circuit - așa că eu cred că am destul timp pentru a obține o imagine și mai bună. Am o pasiune extremă pentru acest sport și uneori o arăt prea mult. Dar am 19 ani. Sunt încă tânăr și muncesc în fiecare zi pentru a scoate la iveală doar aspectele pozitive din atitudinea mea - iar acesta este un proces. Văd asta ca pe niște diferențe și cred că este grozav. Dacă toți oamenii ar fi la fel și ar gândi la fel, ar fi oribil să trăim în această lume. Este grozav că gândești ceea ce vrei și că îți place personajul care îți place", a spus Holger Rune.
Danezul în vârstă de 19 ani se află în Anglia și se pregătește pentru Wimbledon, iar luni începe campania de la Eastbourne International. El îl va înfrunta pe britanicul Ryan Peniston din Marea Britanie.Turneul de la Wimbledon se va desfășura în perioada 27 iunie-10 iulie 2022 și va fi în direct și în exclusivitate pentru România pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo