Rafael Nadal, Novak Djokovic, Carlos Alcaraz și Casper Ruud și-au anunțat prezența la evenimentul pre-Wimbledon, de la Hurlingham Club. Giorgio Armani Tennis Classic, ce va avea loc între 21 și 26 iunie, îi va avea drept cap de afiș pe Rafael Nadal și Novak Djokovic, cei doi mari rivali care au câștigat împreună 42 de turnee de Mare Slam! Organizatorii au confirmat prezența celor două staruri.
Au fost zvonuri că și vedetele tenisului britanic, Andy Murray, respectiv Emma Răducanu ar putea să ia starul la turneu, dar acest lucru nu a fost confirmat încă.

Nadal vrea neapărat să fie prezent la Wimbledon

Wimbledon
LIVE BLOG. Ce ne așteaptă azi la Wimbledon? Meciul zilei: Jannik Sinner-Carlos Alcaraz
ACUM 18 MINUTE
Rafael Nadal a declarat că intenționează să joace la Wimbledon, trecând peste accidentările avute la Openul Francez de la Roland Garros. Spaniolul de 36 de ani a suferit de probleme cronice la ambele picioare în ultimii ani, iar problemele s-au acutizat pe parcurul turneului de la Paris. Nadal a jucat cu infiltrații și a reușit să-și treacă în cont al 14-lea titlu la Openul Franței. Ulterior, a călătorit la Barcelona pentru a începe tratamentul cu radiofrecvență, care amorțește nervii temporar.
Nadal a declarat, într-o conferință de presă, că, după ce a reacționat pozitiv la tratament, va călători la Londra, se va antrena și va apoi o decizie finală.
https://i.eurosport.com/2022/06/15/3393293.jpg
„Dacă călătoresc este pentru că intenționez să joc. Planul meu este să fac o săptămână de antrenament și apoi să iau o decizie. Durerile articulare au scăzut, dar odată cu tratamentul se întâmplă lucruri ciudate și uneori piciorul meu amorțește”, a declarant Nadal.
Apoi a adăugat. ”Sunt fericit, de la zi la zi am mai puține dureri. Trebuie să așteptăm și să vedem cum evoluează totul în următoarele săptămâni”, a încheiat ibericul.

Turneul de la Wimbledon e în direct la Eurosport

Anul trecut, Novak Djokovic a câștigat Wimbledon, la masculine, iar la feminine s-a impus Ashleigh Barty, australianca retrasă între timp din circuitul mondial. Simona Halep, învingătoare și ea în 2019, va lua startul la Londra, turneul de la Wimbledon urmând să fie transmis de Eurosport între 27 iunie și 10 iulie.
Wimbledon
Mesajul Simonei Halep care descrie satisfacția: "Una este desăvârșită. Să mergem pe a doua!"
ACUM 15 ORE
Wimbledon
Halep și-a aflat adversara din optimi la Wimbledon, o jucătoare pe care a învins-o clar la Madrid
ACUM 16 ORE