Naomi Osaka își anunțase intențiile de a se retrage de la Wimbeldon încă din timpul turneului de Grand Slam de la Roland Garros, în urma deciziei extraordinare luată de WTA și ATP, de a nu acorda puncte la All England Club în 2022.
Punctele au fost eliminate după ce organizatorii au interzis jucătorii din Rusia și Belarus la start, ca răspuns la invazia Ucrainei.
Wimbledon
Simona Halep - Paula Badosa LIVE TEXT, în optimile de la Wimbledon, LIVE pe Eurosport 2, ora 17:30
ACUM 29 MINUTE
Decizia uimitoare de a reduce Wimbledon-ul la un eveniment demonstartiv din punct de vedere al punctajului a provocat controverse în lumea tenisului. Naomi Osaka figura totuși pe lista jucătoarelor înscrise pentru turneul care va debuta pe 27 iunie.
Dar prin faptul că nu va juca la Wimbledon, fostul lider mondial își prelungește la 3 ani absența de la acest Grand Slam. Naomi a fost eliminată din turul 1 în 2019, în anul următor turneul a fost anulat din cazua Covid-19, iar în 2021 nu a jucat, invocând motive de sănătate mintală.

Naomi Osaka declarase că nu este motivată să joace fără puncte

Luna trecută, Osaka declara: "Înclin mai mult să nu joc, având în vedere circumstanțele actuale. Sunt genul de jucătoare care se motivează având în față posibilitatea de a urca în clasament. Simt că dacă joc la Wimbledon fără puncte, este mai degrabă un turneu demonstrativ."
De asemenea, Eugenie Bouchard, finalistă la Wimbledon în 2014, a anunţatcă nu va participa la turneul londonez. "Din cauza operaţiei mele la un umăr, eu nu dispun decât de un număr limitat de intrări în clasamentul protejat", a explicat canadianca pe Instagram. "Chiar dacă iubesc Wimbledon şi faptul că nu particip mă face tristă, voi folosi intrarea protejată la un turneu cu puncte", a mai spus Bouchard.
Turneul de Grand Slam de la Wimbledon va avea loc în perioada 27 iunie - 10 iulie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Wimbledon
Simona Halep - Paula Badosa, sub lupa specialiștilor! Singurul mod în care poate fi învinsă românca
ACUM O ORĂ
Wimbledon
Ostapenko, out de la Wimbledon, după ce a ratat două mingi de meci! Halep, o excepție pe tablou
ACUM 15 ORE