Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Organizatorii de la Wimbledon au anunțat programul de luni! Când joacă Sorana Cîrstea și Irina Begu

Eurosport
DeEurosport

Publicat 25/06/2022 la 19:30 GMT+3

Organizatorii celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului au anunțat programul zilei de luni la Wimbledon. Singurele jucătoare din România care vor juca luni sunt Sorana Cîrstea și Irina Begu.

Sorana Cîrstea, la Wimbledon 2019

Credit imagine: Eurosport

A mai rămas o singură zi până la startul Wimbledon 2022, iar organizatorii au anunțat încă de azi programul zilei de luni, atunci când vor intra în concurs Sorana Cîrstea și Irina Begu. Prima care va debuta la Wimbledon este Sorana Cîrstea, care se va duela în runda inaugurală cu jucătoarea din Serbia, Aleksandra Krunic, ocupanta locului 108 WTA.
Meciul lor e programat al doilea pe terenul numărul 8, după meciul de băieți dintre Marterer și Bedene, meci masculin care începe la ora 13. Așadar, duelul dintre Sorana și Krunic va debuta în jurul orei 15, ora României. Cele două jucătoare se vor întâlni pentru a cincea oară în circuit, românca având un avantaj de 3-1. Ele s-au întâlnit ultima oară chiar pe iarba de la Birmingham, anul acesta, iar Sorana s-a impus în mod categoric, cedând doar 2 game-uri.
CITEȘTE ȘI:

Sorana Cîrstea și Irina Begu joacă luni la Wimbledon, în direct pe Eurosport și Eurosport Player

Irina Begu va intra de asemenea în concurs luni, însă mai târziu decât Sorana Cîrstea. Irina o va întâlni în runda inaugurală pe sportiva din Georgia, Ekaterine Gorgodze, ocupanta locului 112 WTA. Meciul dintre cele două este programat ultimul pe terenul numărul 16, după duelurile dintre Siniakova – Chwalinska, Kokkinakis – Majchrzak și Griekspoor – Fognini. Astfel, meciul dintre Irina și Gorgodze va începe după ora 19, ora României.
Pe terenul central au fost programate meciurile dintre Novak Djokovic - Soonwoo Kwon, Emma Răducanu - Alison Van Uytvanck și Andy Murray - James Duckworth, cu începere la ora 15.30, ora României. Pe terenul numărul 1 sunt programate meciurile dintre Ons Jabeur - Mirjam Bjorklund, Carlos Alcaraz - Jan-Lennard Struff și Angelique Kerber – Kristina Mladenovic.
Turneul de la Wimbledon se va desfășura în perioada 27 iunie - 10 iulie 2022 și va fi în direct și în exclusivitate pentru România pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo