Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, de neoprit la Wimbledon! Ce a spus imediat după victoria clară cu Amanda Anisimova

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 06/07/2022 la 17:09 GMT+3

Simona Halep a obținut calificarea în semifinale la Wimbledon după ce a trecut de Amanda Anisimova în minimum de seturi în mod categoric. Este a treia semifinală pe care Simona o va juca la All England Club, după cele din 2014 și 2019.

Mingea de meci a duelului cu Anisimova, cu care Halep s-a calificat în semifinale la Wimbledon

Simona Halep a obținut miercuri calificarea în semifinale la Wimbledon după ce a învins-o în minimum de seturi de Amanda Anisimova, scor 6-2, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 5 minute de joc. În continuare, Simona se va duela cu Elena Rybakina, ocupanta locului 23 WTA, care a trecut de Tomljanovic în 3 seturi.
Sportiva noastră a jucat excelent și doar în setul secund a avut parte de câteva emoții, la scorul de 5-1. Din acel moment, Anisimova a început să joace din ce în ce mai bine și să-i pună probleme româncei, care a rezistat însă eroic. Sportiva noastră a servit din nou pentru meci la 5-4, game în care a trebuit să revină de la 0-40, lucru pe care l-a realizat în mod eroic.
CITEȘTE ȘI:

Ce a spus Simona Halep după ce a învins-o pe Anisimova la Wimbledon

"Mulțumesc, mă bucur că sunt din nou în semifinală. Sunt dominată de emoții pentru că înseamnă enorm pentru mine să ajung iar aici. Am avut o adversară dificilă azi, a plesnit mingea spre final și nu am știut ce e de făcut în acele momente, dar am avut încredere în mine, mi-am spus că trebuie să am încredere în mine și să fiu tare pe picioare. Am crezut până la final că pot câștiga. La 0-40 am avut mare nevoie de serviciul meu.
M-am gândit că dacă pun prima minge în teren va fi mai ușor, al doilea a fost mai lent, dar a funcționat astăzi. Până la urmă totul e bine când se termină cu bine. Da, în mod cert joc cel mai bun tenis al meu, am avut probleme mari anul trecut, acum doar încerc să-mi construiesc încrederea din nou. Tenisul e aici, așa că încrederea mea poate doar să crească. Stau bine la acest capitol. Publicul îmi dă o mulțime de energie, multă susținere, așa că vă mulțumesc tuturor!", a spus Simona Halep la finalul meciului de pe central.
Turneul de la Wimbledon se va desfășura în perioada 27 iunie - 10 iulie 2022 și va fi în direct și în exclusivitate pentru România pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
Wimbledon 2022 - 6 iulie, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo