Simona Halep merge la Citi Open de la Washington. Cum este prezentată românca de organizatori

Halep nu a mai fost prezentă la turneul din capital Statelor Unite ale Americii din 2017. ”Tabloul feminin va fi cel mai puternic din istoria turneului nostru”, spun organizatorii

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep va fi una dintre vedetele turneului care se va disputa în Districtul Columbia, între 30 iulie și 7 august. Este vorba de Citi Open Washington, un turneu WTA 250 la care și-au mai anunța prezența alte jucătoare de top.
Organizatorii îi fac o prezentare generoasă româncei, prezentând-o ca pe unul dintre capetele de afiș ale turneului. ”Simona Halep îți oferă tichetul la DC! De două ori campioană de Grand Slam și fost nmumărul 1 mondial, Halep va juca vara aceasta pentru prima dată din 2017. Ea se alătură celorlalte campioane de Grand Slam: Emma Răducanu, Victoria Azarenka, Sloane Stephens și Sofia Kenin în cel mai puternic tablou feminin din istoria turneului nostru”, au scris organizatorii pe paginile de socializare ale turneului.

O singură prezență la Washington

Simona Halep a fost prezentă prima și ultima data la turneul Citi Open de la Washington în 2017, atunci când ea a intrat din postura de favorită 1. Românca a trecut de Sloane Stephens (7-6, 6-0), de columbianca Duque-Marino (3-6, 6-4, 6-2), pentru ca în sferturile de finală să fie nevoită să se retragă din cauza unei accidentări la scorul de 1-1 la seturi cu rusoaica Elena Makarova. Makarova avea să câștige turneul în 2017.
Turneul din capital SUA are tablouri de concurs atât la feminin, cât și la masculin. În circuitul băieților, Nyck Kyrgios, Frances Tiafoe, Alex de Minaur, Reilly Opelka și-au anunțat prezența.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo