Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep și-a aflat adversara din optimi la Wimbledon, o jucătoare pe care a învins-o clar la Madrid în acest an

Andrei Nicolae

Actualizat 02/07/2022 la 20:21 GMT+3

Simona Halep o va înfrunta pe Paula Badosa pentru un loc în sferturile de finală la Wimbledon. Jucătoarea din Spania a învins-o pe Petra Kvitova cu 7-5, 7-6.

Simona Halep - Magdalena Frech 6-4, 6-1, în turul 3 la Wimbledon. Rezumatul meciului

Simona Halep și-a aflat următoarea adversară la All England Club, în meciul de luni din cadrul optimilor de finală. Este vorba despre Paula Badosa (Spania), cel mai bun cap de serie rămas în competiție, nr. 4. Iberica a învins-o pe Petra Kvitova în două seturi, cu 7-5, 7-6 (4), după ceva mai mult de două ore de joc.
Simona Halep și Paula Badosa s-au mai întâlnit o singură dată, chiar în acest an, la Madrid. Românca i-a lăsat acolo doar patru game-uri, reușind să se impună cu 6-3, 6-1. De la Madrid a plecat și parteneriatul Simonei cu antrenorul francez, Patrick Mouratoglou.

Simona Halep și-a aflat adversara din optimi la Wimbledon

Dacă Simona Halep are un titlu la Wimbledon, în 2019, Paula Badosa și-a egalat cea bună performanță pe iarba londoneză, prin calificarea în optimile de finală. Ea a atins aceeași fază și în ediția trecută, când a fost învinsă de Karolina Muchova.
Paula Badosa vs Irina Bara, Wimbledon 2022
Cele două jucătoare s-au calificat în turul 4 fără set pierdut. Simona Halep a mărturisit deja că se simte din ce în ce mai bine și speră să urce și mai sus ca nivel, de la o zi la alta:
"M-am luptat cu încrederea în ultima vreme. Dar e normal după sezonul trecut, când am fost accidentată și nu am câștigat prea mult. Dar, din nou, cu munca pe care am făcut-o, mă simt mai bine. Simt că fizic sunt puternică, sunt acolo unde trebuie să fiu. Nu mai sunt îngrijorată de accidentări. Va veni și tenisul. Dacă voi continua să fac în fiecare zi ceea ce am de pregătit deja, sunt cu adevărat încrezătoare că voi ajunge la cel mai înalt nivel."
Paula Badosa nu va fi la prima confruntare contra unei jucătoare din România la această ediție. În turul secund a depășit-o pe Irina Bara cu scorul de 6-3, 6-2.
Turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, este programat în perioada 27 iunie - 10 iulie și va fi transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo