Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 2 la Wimbledon! Românca, victorie muncită cu Aleksandra Krunic

Sorana Cîrstea, a 26-a favorită de pe tabloul de simplu feminin, s-a calificat în turul 2 la Wimbledon după ce a trecut de Aleksandra Krunic în minimum de seturi.

Sorana Cîrstea

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea, ocupantă a locului 32 WTA și cap de serie numărul 26, s-a calificat în turul 2 la Wimbledon după ce a trecut de Aleksandra Krunic (107 WTA) în minimum de seturi cu scorul de 7-6 (5), 7-6 (1), la capătul unui meci care a durat o oră și 47 de minute de joc.
Startul setului inaugural a fost marcat de dezechilibru, însă Sorana părea că se îndreaptă către ajudecarea setului fără probleme, când conducea cu 4-1 și 5-2, însă Krunic a reușit să revină și să trimită manșa în tiebreak. Acolo, Sorana a fost mai inspirată în momentele cheie și s-a impus cu 7-5.
CITEȘTE ȘI:

Sorana Cîrstea e prima jucătoare din România calificată în turul 2 la Wimbledon

În continuare, Sorana se va duela pentru un loc în turul al treilea cu învingătoarea meciului dintre Sharma (136 WTA, jucătoare venită din calificări) și Maria (103 WTA). Cel mai departe, Sorana Cîrstea a ajuns în turul 3 la Wimbledon, de 4 ori în carieră: 2009, 2012, 2017 și 2021.
Meciurile celorlalte românce la Wimbledon 2022:
Turneul de la Wimbledon se va desfășura în perioada 27 iunie - 10 iulie 2022 și va fi în direct și în exclusivitate pentru România pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
picture

Wimbledon 2022 - 27 iunie, transmisiuni Eurosport 1&2

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo