Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Super-computerul de predicții al Wimbledon a dat verdictul! Cine câștigă duelul Simona Halep – Paula Badosa

Eurosport
DeEurosport

Publicat 04/07/2022 la 12:55 GMT+3

Simona Halep – Paula Badosa e de departe meciul zilei pe tabloul feminin la Wimbledon, în ziua a opta de concurs. Duelul a fost analizat prin intermediul inteligenței artificiale, iar iberica, se pare, pornește cu prima șansă, la mică diferență față de sportiva noastră.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep - Paula Badosa este cel mai tare meci de la Wimbledon pe tabloul feminin.Ambele jucătoare au ajuns în această fază a competiției fără să piardă set: Badosa le-a învins pe Louisa Chirico, Irian Bara și Petra Kvitova, în timp ce Simona a trecut lejer de Karolina Muchova, Kirsten Flipkens (revenind superb în ambele seturi) și Magdalena Frech.
Simona a ajuns la 10 victorii consecutive pe iarba de la All England Club și are o șansă reală să cucerească din nou trofeul, mai ales după eliminarea Igăi Swiatek, dar și pentru că are cea mai mare experiență în fazele avansate dintre jucătoarele rămase în competiție. Totuși, testul numit Paula Badosa va fi unul dificil, chiar dacă iberica nu este o specialistă pe iarbă (a mai ajuns o singură dată în optimi la Wimbledon, în 2021).
CITEȘTE ȘI:

Halep sau Badosa? Super-computerul de predicții al Wimbledon a dat verdictul

Un super-computer al firmei americane IBM (Corporație producătoare de tehnologie avansată) analizează meciurile de la Wimbledon și oferă un pronostic. Pentru meciul de azi, dintre Halep și Badosa, inteligența artificială a prezis că iberica are șanse de reușită de 52% la 48%. Acest pronostic se bazează pe diferiți "factori de câștig", precum:
  • Badosa a luat avânt după ce s-a impus în ultimul meci, 7-5, 7-6(4), în fața fostei campioane Kvitova, în turul al treilea la Wimbledon
  • În ultimele trei luni, fanii tenisului au o părere cu 69% mai favorabilă despre Badosa decât despre Halep
  • Badosa (4) o devansează pe Halep (18) în clasamentul WTA
  • Până în turul 3, Badosa a câștigat 69% din puncte la serviciu, locul 3 între cele 128 de concurente.
  • Badosa a pierdut 3% din puncte cu greșeli de rever, ocupând locul 4 în clasament
  • Ea a făcut 72% din greșeli de forehand, locul 8 între jucătoarele de pe tablou
  • Cea mai mare viteză de serviciu a lui Badosa este de 115 MPH (185 KMH), față de 110 MPH (177 KMH) a lui Halep
  • Viteza medie a primului ei serviciu este de 102 MPH (164 KMH) față de 100 MPH (161 KMH) pentru Halep
Totuși, inteligența artificială nu ne spune nimic despre experiența jucătoarelor în această fază a competiției sau despre întâlnirile anterioare (1-0 pentru Halep): "IBM oferă informații statistice despre toate meciurile din cadrul Wibmledon, disponibile pe wimbledon.com și Wimbledon Interactive. Folosind aceste informații, putem obține informații ascunse despre meciuri care oferă o nouă dimensiune partidei", au transmis cei de la IBM.
Turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, este programat în perioada 27 iunie - 10 iulie și va fi transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Wimbledon 2022 - 4 iulie, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo