Eurosport
Bătut de Novak Djokovic la Wimbledon, Cachin i-a șocat pe jurnaliști! Declarațiile la care nimeni nu se aștepta
De
Publicat 04/07/2023 la 16:32 GMT+3
Novak Djokovic nu a avut emoții cu Pedro Cachin la debutul de la Wimbledon. Argentinianul a reușit să-i ia celui mai mare tenismen din istorie (ATP) 12 game-uri la prima lor înfruntare directă, dar după meci, acesta a surprins pe toată lumea cu declarațiile sale: "Doar m-am bucurat de meci, nu am intrat pe teren ca să câștig, știam că e imposibil".
Wimbledon 2023 - Highlights - Cachin - Djokovic
Sursa video: Eurosport
Novak Djokovic, cel mai titrat tenismen din istorie (ATP), s-a calificat luni în turul al doilea al turneului de la Wimbledon după ce a trecut de Pedro Cachin (68 ATP), pe care l-a învins în trei seturi, 6-3, 6-3, 7-6 (4). Aceasta a fost prima întâlnire directă dintre Djokovic și Cachin.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/07/03/3737178-76033488-2560-1440.jpg)
Betano - Wimbledon 2023
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO
Înainte de debutul la Wimbledon, telefonul lui Pedro Cachin a explodat. Urma până la urmă să joace cu Novak Djokovic, iar prietenii săi i-au trimis sute de mesaje de încurajare. "Oamenii mi-au spus să mă bucur de asta. Le-am spus că bineînțeles că o să mă bucur, pentru că a câștiga este imposibil", a declarat argentinianul pentru CLAY la Londra.
CITEȘTE ȘI:
Bătut de Djokovic la Wimbledon, Cachin șochează! Ce le-a spus jurnaliștilor la Londra
"Cât de imposibil? Nu poate fi atât de imposibil, nimeni nu trebuie să gândească așa", l-au întrebat jurnaliștii de la Londra. Cachin a învățat că împotriva jucătorilor puternici există foarte slabe șanse de câștig. Aceeași impresia a avut-o și când a jucat cu Zverev la Indian Wells: "Acolo am ieșit pe teren cu gândul să îl bat pe Zverev și m-am concentrat doar pe joc. Și am jucat prost, nu m-am bucurat de nimic, m-am simțit foarte prost pe teren, am vrut să plec cât mai repede.
Nu aveam de gând să pățesc asta din nou. Cu Novak am avut de gând să las jocul să curgă și să văd exact cum este terenul mai întâi. Odată ce am intrat pe teren mi s-a părut imens, foarte diferit de cele de afară, iarba un pic mai înaltă. Suprafața aceasta nu este ideală pentru mine, așa că nici eu nu am putut pretinde atât de multe lucruri de la acest meci. Dar consider că am jucat bine, am făcut un set trei bun, un tiebreak bun. Când l-am salutat la fileu pe Novak, i-am mulțumit și i-am spus că au fost cele mai bune două ore din toată viața mea în tenis", a povestit el.
Pedro Cachin a recunoscut de asemenea că Novak Djokovic e idolul lui și nu ascunde acest lucru: "A făcut multe pentru tenis, și nu numai pentru el, ci și pentru noi, cei care jucăm împotriva lui și pentru familiile noastre. El generează mult în acest sport, îi suntem recunoscători. Nu am vrut să insist atât de mult, să fiu agasant; dar pentru mine i-aș fi cerut un tricou semnat, i-aș fi spus cât de mult ne-a învățat pe toți cei din circuit, a ridicat nivelul jocului.
Este cel mai bun din istorie, cifrele nu mint. Pentru sportul nostru este spectaculos să avem pe cineva care concurează la nivelul lui Messi și al tuturor acestor uriași campioni. Nici eu nu i-am spus, dar am muncit foarte mult pentru a avea o astfel de oportunitate. El vine, concurează și câștigă, dar nu-și dă seama ce ne schimbă pe toți. Este prea influent la acest nivel", a spus el.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/06/29/3734874-75987408-2560-1440.png)
Wimbledon 2023 se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport & pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Promo
Promo