Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Carlos Alcaraz revine azi pe teren, la 5 zile după finala de la Wimbledon! Unde se recuperează Djokovic

Irina Aldea

Publicat 21/07/2023 la 15:29 GMT+3

La doar cinci zile de la finala epică de la Wimbledon dintre Alcaraz și Djokovic, câștigată de iberic în cinci seturi, pauza competițională a spaniolului se încheie. Azi, Carlos Alcaraz revine pe teren pentru meciul cu David Goffin din Cupa Hopman.

Carlos Alcaraz, "rege" la Wimbledon! Punctul pentru istoria tenisului

Lider mondial și dublu câștigător de Grand Slam, Carlos Alcaraz își respectă angajamentele chiar dacă prezența sa la Cupa Hopman (Nisa) nu este obligatorie. E vorba până la urmă de un turneu demonstrativ mixt invitațional pe țări care nu oferă puncte ATP. Cu toate acestea, jucătorul de 20 de ani nu le-a stricat planul organizatorilor și face parte din echipa Spaniei, alături de Rebeka Masarova.
Săptămâna aceasta avem așadar în prim-plan un turneu care nu a mai avut loc din 2020 și care, din 1989 până în 2019, s-a desfășurat la Perth (Australia). În plus, are și noutatea ca în 2023 se va juca pe zgură. Alcaraz și Masarova (care o înlocuiește pe Paula Badosa, accidentată, și care astăzi se va duela cu Elise Mertens) vor căuta al cincilea titlu al Spaniei, după cele ale lui Anabel Medina și Fernando Verdasco (2014), Tommy Robredo și Maria Jose Martinez (2010), Robredo și Arantxa Sanchez Vicario (2002) și Arantxa cu fratele ei Emilio (1989).
CITEȘTE ȘI:

Carlos Alcaraz revine azi pe teren, la 5 zile după finala de la Wimbledon. Ce face Djokovic în acest timp

Alcaraz debutează astăzi (în jurul orei 19:00) împotriva lui David Goffin, cu care s-a întâlnit de două ori, cei doi împărțindu-și victoriile. Ulterior, Calitos va juca la dublu cu Masarova împotriva belgienilor, iar mâine îl va înfrunta pe Borna Coric și tot mai târziu va juca la dublu cu Rebeka împotriva Croației. Dacă vor fi primii în grupă, spaniolii vor juca finala duminică... iar apoi Alcaraz își va lua câteva zile libere înainte de a se pregăti pentru turneele pe hard: Rogers Cup - ATP 1000 la Toronto (7-13 august) și Cincinnati (14-20 august), înainte de a încerca să-și apere titlul la US Open (28 august-10 septembrie).
Novak Djokovic abordează total diferit pauză competițională. După câteva zile în care nu a știut nimeni unde se află, după finala pierdută la Wimbledon, mai multe fotografii au apărut cu el din Muntenegru. Sârbul își încarcă bateriile acolo, în încercarea de a fi total pregătit să ia cu asalt ultimul turneu major al anului, US Open. Pentru moment, presa din Serbia scrie că Novak are la dispoziție zece zile de odihnă, înainte de a începe pregătirile pentru sezonul de hard. El va sări peste Toronto, dar va fi prezent la Cincinnati, turneu de categorie ATP 1000 care începe pe 13 august, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo