Wimbledon 2023 | Rublev nu i-a uitat pe englezi pentru interzicerea de anul trecut: "Au făcut o mare greșeală!"

Andrey Rublev s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon, după ce l-a învins pe Purcell, iar la conferința de presă, rusul a vorbit despre greșeala comisă de organizatorii englezi la ediția de anul trecut, atunci când i-au interzis pe ruși și bieloruși.

Wimbledon 2023 se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport & pe aplicația Eurosport

Sursa video: Eurosport

Andrey Rublev, favorit nummărul 7 pe tabloul principal de la Wimbledon, s-a calificat la ediția din acest an în turul al doilea, după ce l-a învins pe australianul Max Purcell (64 ATP), cu scorul de 6-3, 7-5, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 35 de minute de joc. În continuare, Rublev îl va întâlni pe compatriotul său, Aslan Karatsev, în turul al doilea.
picture

Betano - Wimbledon 2023

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO
La conferința de presă era cumva inevitabil să nu vorbească și despre interdicția impusă rușilor și bielorușilor la ediția de anul trecut. În 2022, rușii și bielorușii nu au avut voie să participe la Wimbledon, ca urmare a războiului declarat de Rusia Ucrainei. Turneul a fost sancționat de ATP și WTA și drept urmare nu s-au acordat puncte de clasament.
CITEȘTE ȘI:

Wimbledon 2023 | Rublev nu i-a uitat pe englezi pentru interzicerea de anul trecut

Andrey Rublev este de părere că englezii au comis o mare eroare prin interzicerea pe care le-au impus-o anul trecut sportivilor din Rusia și Belarus. Rusul de pe locul 7 ATP a vorbit deschis despre asta: "Da, cred că am fi putut găsi o soluție dacă am fi discutat. Dacă vrei cu adevărat să ajuți sau să faci ceea ce este mai bine pentru tenis și pentru oameni, cred că existau opțiuni mai bune.
Nu doar interzicerea, pentru că, în cele din urmă, nu a existat nicio diferență. Nu au făcut decât să se înrăutățească. Cred că da, sigur existau opțiuni pentru a face lucrurile mult mai bune pentru toată lumea și pentru ca Wimbledon să profite de toate beneficiile unor acțiuni, dar totul s-a întâmplat așa cum toți știm, a fost o mare greșeală", a transmis rusul la conferința de presă.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo